am mai povestit lucrurile astea, sari peste postare
dar pentru mine se pare ca e o tema staruitoare si ceva ma face sa revin
deci era asa..
dupa ce am petrecut copilaria, adolescenta, studentia si primii doi ani de jobbing la Cluj, timp in care s-a intamplat si miracolul prin care Stefan a intrat in viata mea, aveam evident ca orice tanar roman din perioada respectiva, MARELE VIS DE A PLECA. Era puternic. toti colegii si prietenii nostri vorbeau despre asta. unde sa plece, cum sa plece, cu cine sa plece si cand sa plece. totul era chestie de timp si de descurcareala. Primii care "reuseau", erau cei mai isteti.
Eu vroiam sa ma fac artista la New York, sau la Paris. Stef visa sa se piarda prin munti in Noua Zeelanda. Am fi conceput sa ne mutam si-n tarile nordice, Norvegia, Islanda, Danemarca. sa ne stabilim acolo definitiv. cat mai definitiv.
Apoi ai nostri au inceput sa insiste sa nu plecam asa departe, sa ramanem macar in Europa. Am zis ok, merge si Germania, Olanda. Apoi ai nostri au mai insistat umpic, haideti totusi mai aproape, sa fiti la cateva sute-mii de kilometri.. si-atunci am zis ok, hai sa nu mai plecam asa departe, ramanem in Romania.
Si asta ne-a salvat de instrainare prea tare, am plecat doar la Bucuresti.
am petrecut acolo 8 ani, intre 2005 si 2013
am facut facultatea de peisagistica, am lucrat amandoi la cateva firme in domeniu, apoi ne-am deschis firma noastra proprie si am trait fericiti de la o luna la alta, cu cei doi-trei banuti pe care ii faceam.
Intre timp au inceput sa apara copiii, si odata cu ei am inceput sa ne facem si prieteni.
Am locuit pe Luterana, in Baneasa, si in Amzei. Un eveniment, o intalnire, un yogilates si un slacking in Izvor.. viata curgea destul de frumos. Pentru mine Bucurestiul a fost o etapa de recuperare a traiectoriei.
Acolo m-am nascut, cand maica-mea era studenta acolo in anul 1 la medicina, si a fost nevoie sa ma intorc la el sa imi simt locul de nastere, sa-l recunosc si sa ma recunoasca. Sa il asimilez si sa il inteleg. Apoi, pe masura ce trecea timpul era clar ca noi nu vom ramane in Bucuresti, pentru ca traficul zilnic de acolo pentru noi era insuportabil, pentru ca domina un anume spirit cu care nu eram compatibili in totalitate, si pentru ca scara orasului te pierde de tine insuti. Si mai ales, aveam un DOR mare pe dinauntru, care ne-a spus intodeauna ca noi trebuie sa ne intoarcem acasa. Misiunea noastra acolo se incheiase. Ii pastrez amintiri dragi si o imagine de ansamblu luminoasa si plina de amintiri faine.
Asa ca dupa 8 ani am plecat, ne-am intors pe meleagurile noastre.
In februarie 2013, imediat dupa nasterea lui Vladut ne-am mutat inapoi la Cluj.
Acum se implineste un an de cand ne-am intors aici.
E fain, e bine, e 'homy.. dar e la bloc :)
Iar casa noastra cu gradina si cu nuc in fundul curtii, la care tanjim de cativa ani de zile, n-a incetat sa ne bantuie sufletul
Asa ca desigur, cum am pus piciorul in apartamentul nostru cochet de la etajul 9 din Cluj, am inceput sa umblam prin satele de primprejur pentru a ne gasi LOCUL
continuarea in postul urmator
