Chiraieli in fapt de seara

E un lucru cunoscut, stie toata lumea
ca Ana e un copil zen
linistita, calma, stapana pe sine.
Da, toate astea se puteau afirma cu tarie,
pana cand . .

In urma cu trei saptamani au inceput sa ii iasa dintii de sus, patru la numar.
In urma cu doua saptamani, pe langa dintii in plina iesire, s-a adaugat marea deplasare: in patru labe, in picioare sau in fuga, tinandu-se bine de mainile mele, Ana ma poarta ea pe mine, de-mi ies fulgii. Si asta cam de dimineata pana seara. Gata ziua, uita de griji si ignora durerea de spate. Astea sunt efectele secundare ale deciziei (intelepte) de a nu folosi premergator.
In urma cu o saptamana, pe langa dintii care ies in continuare si efectele secundare ale deciziei intelepte de a evita premergatorul, de unde de neunde, copilul s-a ales cu o semi-raceala, cu stari subfebrile, lipsa poftei de mancare, nesomn si alte lucruri placute.
Acum s-au dus si noptile.
"Dintii" a spus medicul. Ca sa fim siguri, am mai cerut o a doua parere de specialitate. "Antibiotice" a spus al doilea medic, iar mie mi s-a facut piele de gaina. (Bine ca am scapat si de data asta fara sa i le administrez)
Febra a trecut, agitatia nu. Pentru prima oara am senzatia ca plansul si jelania sunt premeditate cu sange rece, si ca se incearca anumite manipulari. Cu toate astea, suntem in continuare at her service. "6-12 luni, perioada crizelor de tot felul" spune Spock. O fi stiind el ceva.

Cel mai mult am suferit cand mi s-au luat serile tarzii.
Parintii de bebelusi, ma intelegeti, au nervii tari, rabdarea de otel si rezistenta infinita. Rezista de cu dimineata de la ore mici, si-o tin asa rezistand, catu-i ziua de lunga la tavaleli, zgarieri, mofturi si chiraieli.
Dar seara . .
Seara, dupa ce pruncul obosit doarme dulce impacat cu somnul, atunci au si parintii momentul lor, timpul lor, clipele lor. O pace incredibila domneste in casa, e liniste in toate incaperile, iar parintii se transforma la loc, precum in povestea porcului, in ceea ce erau ei inainte de fapt. Nu mami si nu tati, ci Alex si Stef. Ce frumos: eu Alex, el Stef.
E mare lucru.
Sa poti fi din nou tu insuti,
chiar si pentru cateva ore,
sa te simti iarasi om.

Daca vrei sa te bucuri de celalalt, sa te bucuri.
Daca vrei sa citesti, sa citesti.
Daca vrei sa scrii, sa scrii.
Daca vrei sa asculti linistea, sa asculti linistea.

Iar cand i se rapeste omului si ultima ora . .

P.S.
Sa speram ca este doar o etapa efemera, si ca pruncul va dori din proprie initiativa, chiar va insista sa doarma iarasi in patutul lui, toata noaptea, incepand de pe la 9 seara si paaaaana dimineaaaaata . .