Saturday, 24 April 2010

Imi vine sa m-ascund in dulap de emotie

Sunt momente in viata unui om cand i se pune acestuia un nod in gat.
Timpul se blocheaza in loc si omul ramane asa cu nodul de emotii neinghitite in faringe.
Mi s-a intamplat si mie, de-aia zic. Mi se intampla acum.
Colaborare pe proiect international bla-bla, echipa student-profesor, etc etc.
Ideea e ca acum o secunda lumina mi-am trimis proiectul pentru consultare la profesor.
Sa vedem. Ce s-a facut, ce sa-a propus, cum s-a conceput.
Nu mai zic ca-mi tremura mana pe langa butonul SEND (sa-l trimit, e destul de bun, mai bine nu-l mai trimt deloc, mai bine fug in China), dar dupa ce l-am apasat (pe SEND) in secunda aia am simtit ca sar in aer cu scaunul de la birou si ca florile de liliac ma inghit in vartej . .
L-am trimis, l-am trimis, nu pot sa cred, ce ma fac??! Ma urc pe picioroange inalte si ma plimb pe sub tavan, fac podul de sus, de jos, din lateral . . n-am aer, bate vantul in living, vreau lumina!
Sun un prieten, o prietena, inca un prieten. Heeelp!

Astept raspunsul. Cand vine raspunsul? Dece nu vine raspunsul??

4 comments:

sultana bp said...

"Ma urc pe picioroange inalte si ma plimb pe sub tavan - genial!:)))) o sa fie bine

alexandrateodor said...

eram sub presiune tare de tot :))

Anonymous said...

Cunoastem sentimentul :D
Bafta!

alex said...

(big smile..) mersii