Subsol la povestea nasterii

1. Este lunga. Foarte lunga, dar este un subiect despre care iti vine sa scrii o carte, nu o pagina. Cel putin eu asa simt, si acum, dupa trei luni
2. Respect si multumiri pentru personalul si conditiile clinicii Eva Brasov. Impecabil si uman.
3. Bile albe pentru doctorul Baiulescu
pentru faptul ca asista nasteri in apa,
pentru ca este capabil si de interventii clinice in cazul unor complicatii,
pentru ca nu se sperie de o circulara de cordon si permite in continuare o nastere naturala
si pentru ca de asemenea, nu se sperie de depasirea termenului de nastere si da o sansa evolutiei naturale.
Iar faptul ca la nastere s-a vazut ca bebita avea dubla circulara de cordon, mai adauga o bila alba pentru intuitie medicului meu, cu care cel mai probabil ca voi naste si urmatorul puiuţ.
4. Competenta si noroc, am avut parte de amandoua. A doua zi imi faceam plimbarea pe coridor sustinuta de Stefi, iar refacerea dupa interventie o consider buna pe ansamblu. Happy story? May be so.

Povestea nasterii

Dupa calendar implineam 41 de saptamani si 4 zile de cand o aveam pe Ana in burtică
Ecografiiile spuneau la fel
In tot acest timp imi facusem o imagine despre “filmul nasterii” asa cum mi-l doream eu: sa nasc natural, cat mai firesc cu putinta, fara interventii clinice de rutina, si chiar fara anestezie daca as fi rezistat. Facusem alegerea de a naste in apa, la clinica Eva din Brasov, cu un medic experimentat. Stiam ca ceea ce va urma putea sa fie extrem de dureros si extenuant pentru mine, dar am ramas foarte hotarata pe toata durata sarcinii, si nici o clipa nu m-a tentat “iesirea de urgenta”, cezariana.
In ziua de termen, 5 iunie, am avut control. Bebita 3.500gr, are circulara de cordon, colul scurtat la sub 1 cm; medicul imi spune ca pe seară voi elimina dopul. Am asteptat sa vad pe slip ceva rosiatic sau gelatinos, dar nimic; nici in seara respectiva, nici in urmatoarele 7 zile.
După o saptamana vine ziua urmatorului control, la implinirea a 41 de saptamani. Lichidul amniotic era ceva mai scazut.. Imi spune iarasi ca pe seara voi elimina dopul, pentru ca mi-a facut o “decolare” (chestie pe care eu am resimtit-o usor neplacuta dar nu dureroasa) si ca voi naste in 2-3 zile.. Oau! Era joi. Il intreb pe doctor cat o mai lasam pe bebita, in caz ca totusi nu voi naste, si-mi spune ca daca va fi pe-asa, luni facem provocarea, dar ca nu va fi cazul, pentru ca nu apuc eu lunea..
Emotii, asteptare.. trece joia, se face vineri, sambata.. Nu aveam contractii, dureri, nu pierdeam lichid.. liniste pe miriste.. parca timpul se oprise in loc si organismul meu uita ca trebuie sa nasc.. eram in saptamana 42. Nu ma simteam deloc rau, doar presiunea din jur era mare; toata lumea intreba daca n-am nascut “odata”. Sambata dupamasa, eveniment mare, elimin dopul gelatinos! Tragem sperante ca se apropie momentul cel mare. Totusi, trece si sambata, si duminica, si se face luni.

La 9 dimineata sintem la clinica, cu bagaj, cu bebita in burtica, cu tati si cu bunica (maica-mea). Doctorul meu nu este la clinica, dar il suna pe un coleg sa ma consulte. Nu imi surade deloc ideea, dar se pare ca asta este. Platesc 100 lei la receptie si ma prezint la doctor. Acesta imi spune frumos ca mai are “cateva doamne” si ca apoi ma vede. Numar doamnele.. vreo 5. Bun. Ne instalam toti trei pe canapea, in holul clinicii si ne facem de lucru, ca doar mai avem vreo 2 ore bune de asteptat. Maica-mea isi filmeaza nepotica dand ultimele spectacole intrauterine, eu joc sah cu iubitul meu sot.. Pe la 11 veste buna, medicul meu ma anunta ca vine el sa ma vada. Pe la 1 apare.
In urma consultatiei si a ecorafiei, suntem sfatuiti ca nu mai ramane nimic de facut decat sa provocam nasterea. Doctorul ma ia de mana si ma duce sus, unde ma preia o infirmiera draguta cu care incep procedurile:
(sa fiu directa?) Dat jos tot, inclusiv ceasul de la mana, (pe care totusi apoi mi l-am pus la loc), imbracat una bucata camasa de spital, “defrisat zona” (la mine nu mai era cazul), clisma (ma consola ideea ca e benefica organismului), un zambet de incurajare si instalarea in salonul de travaliu.
Pana aici toate bune, dar de acum incepeam sa deraiez de la modelul Lamaze de nastere naturala pe care mi-l regizasem cu luni inainte, cu miscare libera, metode alternative de reducerea durerii... Imediat au inceput chestiile care pentru mine sunt insuportabile: mi-au injectat nenorocita de branula in mana, mi-au pus perfuzie. Am ramas asa, cu chestia aia infipta in mana, legata cu fire si conectata la un aparat de monitorizare fetala care facea un zgomot puternic si bruiant. (Daca o sa fiti in situatia aceasta, rugati-i sa dea aparatul mai incet, caci s-a dovedit ca se poate.)

In tot acest timp si pana la final, Stefi a fost langa mine. Nu am cuvinte sa explic cat de important a fost acest lucru, cum ma bazam de el ca pe singurul element “din viata reala”, cata vreme tot ce mi se intampla parea desprins dintr-un film fantastic cu accente care-ti dau fiori.
Stateam pe spate, nemiscata, incordata … Dupa jumatate de ora de la provocare, parca incepeam sa simt ceva, o amorteala in spate, fierbinteala in abdomen.. Incepusem sa am contractii. Din cand in cand mi se facea controlul dilatatiei, si ultima data asistenta spune: “4!” Eu, foarte fericita, continuam sa refuz ofertele de anestezie epidurala cu care ma imbia toata lumea. “Nu, lasati, deocamdata rezist”. Durerile erau deja destul de puternice; cand veneau contractiile ma uitam in ochii lui Stef care nu mai stia pe ce parte putea sa ma imbratiseze, si aplicam respiratiile invatate: Huuu-haaaaa….Hi-hi-hi-hi….Huuuu-haaaa. Ma gandeam ca dacă la dilatatie 4 doare numai atât, inseamnă ca e ok, voi rezista fara anestezie si eram foarte fericită.
Era 4 dupamasa, doctorul stiind ca va mai dura, plecase in oras.. Trece o oră, se intoarce omul, si ma vede pe coridor, râzând. Nu mai suportasem sa stau ca o legumă in pat, si plecasem la plimbare cu Stefi si cuierul de perfuzie dupa mine.
“O, tu incă râzi?” Doctorul era tare mirat de veselia mea. El era de parere ca la timpul scurs de la provocare ar fi trebuit sa fiu deja rapusa de durere, si ca procesul nasterii nu evolueaza destul de repede. Organismul meu parea a se impotrivi. Au urmat o serie de controlari si incercari de accelerare a “coborarii bebelusului”, apa era pregatita, dar medicul era din ce in ce mai nemultumit ..
CEZARIANA. Cand am auzit cuvantul acesta mi s-au taiat picioarele. M-a cuprins disperarea, plansul, frica.. Cum adica cezariana, nu se poate, eu sunt total pentru nasterea naturala, eu militez pentru nasterea “fara droguri, fara interventii…” Travaliul abia a inceput, el poate sa dureze 10 ore… insa doctorul vedea altfel lucrurile.
Negocieri, discutii, tragere de timp “incă măcar câteva minute, câteva secunde…” Mi se părea ca medicul se grabeste, ca nu are rabdare cu contractile mele, ca vrea sa plece acasa mai repede, abia trecusera două ore de travaliu, era abia inceputul! Nu am fost convinsă că era corect, că deja era necesara ultima solutie.. Gata, facem cezariana.

In cateva minute eram pe masa de operatie, cu spatele gol si anestezista caznindu-se sa-mi infiga un ac lung, un tub in coloana vertebrala.
Daca as fi optat pentru cezariana, as fi fost cu siguranta altfel, mai relaxata si in orice caz impacata cu soarta. Eu insa dispretuiam cezariana, o detestam, ii cunosteam efectele negative si ma gandeam la ele, eram crispată, incordată, iar pe dinauntru ma impotriveam si ma infricoşam de ce mi se intampla.
Mi s-a parut o vesnicie pana mi-a montat cateterul in spate, simteam cum se impinge, cum apasa in el, tragea.. eram lesinata de groaza. Anestezista imi explica frumos ca o sa-mi bage acul in coloana, sa stau nemiscata, nu cumva sa nimeresca gresit; eu insa, cu groaza mea de intepaturi am tresarit ca arsa la prima ei incercare, ea s-a speriat de miscarea mea.. Mi-a mai explicat odata, eu nu puteam sa imi controlez reactia, ma inchipuiam cu şira spinarii distrusa.. a fost un cosmar.
Apoi m-au intins pe spate (eu ma inchipuiam apasandu-ma in acul pe care il aveam in coloana), au tras cearceaful alb, si a inceput operatiunea. Roiau vreo doi medici, cateva asistente, echipa de neonatologie, iar Stefi si Mame asistau de dupa usa de sticla . . . Dupa aceea am aflat ca Stefi in unele momente nu putea sa se uite si isi inabusea plansul. Totusi, la un moment dat era in sala, langa mine, ma mangaia pe frunte si ma pupa.

Am avut un mare noroc: anestezista, o femeie miloasa, a stat la capataiul meu de la inceput pana la sfarsit, explicandu-mi ce se intampla, mangaindu-ma pe frunte, asigurandu-ma ca totul e foarte bine si ca in curand va fi minunat . . .
Ori sunt eu mai sensibila, ori e clar ca in astfel de momente apropierea cuiva omenos si blajin este esentiala. In disperarea mea de pacient care a citit prea multe despre esecurile medicinei, pe femeia aia am simtit-o atunci ca pe un inger. “Totul e bine, o sa vezi, nu-ti fa nici o grija..” Si cata blandete, cata intelegere si caldura . . am avut parte de ceva ce nici o suma de bani nu-ti poate aduce in nici o clinica, oricat de privata si high-class ar fi. Doamna Maria, de la clinca Eva din Brasov.
Nu eram ametita, auzeam conversatiile, iar de la brau in jos eram in amorteala profunda. Oarecum mi s-a parut in vreo doua momente ca ma intepa ceva in stanga, si echipa ma intreba “Ce intepatura? Ti se pare, tu nu simti nimic”, chestie care mi-a trezit si mai multa neincredere. Totusi, spre fericirea mea, senzatia a fost trecatoare si n-am avut parte de nimic dureros.

Apoi am auzit SCANCETUL . . .
Nu mai .. iţi dispar cuvintele, ochii ti se ineaca, uiti limba română, pui intrebari stupide, ca mine: “E bebiţa?”
Era un scancet slabut, mai incet decat ma asteptam, nu asa strident ca in filme.. era bebita mea. A durat o vesnicie pana sa mi-o aduca, as fi vrut sa mi-o puna imediat pe piept, asa goala cum era, dar ei i-au facut inainte toate cele, au curatat-o si au infasat-o.


Ooof, cand am vazut-o si am simtit-o langa mine . . .
Nu poti descrie, pentru ca in clipa aia tot universul dispare, stă in loc şi rămâi doar tu cu mogaldeaţa aia mica si mov, cu ochisori mici si degete ca de vrabiuţă. As fi vrut sa mi-o puna pe piept, la piept, direct pe pielea goala, sa ramana cu mine. Din pacate era infasata, i-am simtit doar obrazul si degetele, cateva clipe..

After-story
M-a cuprins o mare usurare, ca totul s-a sfarsit, dar am simtit ca din cauza stresului medical, nu am putut avea acel moment extraordinar de linistire, acea ora de dupa nastere mama-prunc, in care abia nascută, ea cauta deja si gaseste sanul. Doua minute si au luat-o . . La mine mai urmau procedurile de incheiere inca vre-o jumatate de ora.
M-au dus apoi in salon (altul decat cel de travaliu). Aici am stat in seara si noaptea de dupa nastere, timp in care eram in continuare sub anestezic, conectata la aparatul care-mi picura dozele de epidurala in cateter. Dureri. Neasteptat de mari si de usturatoare durerile in abdomen. Ma zvarcoleam de senzatia de arsura. Bebita era lângă mine, in pătuţul ei, si din cand in cand Stefi mi-o punea pe piept. Simteam ca tin langa mine cel mai pretios lucru de pe pamant.
Seara la 11 Stefi si Mame au trebuit sa plece si mi-a fost frica, nu stiu de ce anume, insa n-am inchis un ochi pana dimineata de frica si de durere. Apoi spre dimineata m-am mai linistit, iar la 8 infirmiera m-a ridicat din pat, m-a ajutat sa fac dus, si m-a instalat in salonul luminos in care aveam sa petrec restul de trei zile in clinica; eu si bebita mea nou-nouţă.

Stupizici

Ce stupizica e chestia asta cu "mancatul" bebelusilor.
Mai nasol e ca mi se intampla si mie :))

"Ce dulce e, o mananc!!"

Primul preinfarct

Azi am gasit-o necajita, cu picioarele impletite intre barele patutului
Sunt doar primele semnale, de acum trebuie sa fiu 24 din 24 cu ochii pe ea
Incepe o perioada de care mi-e teama, cand nu simte pericolul, dar are o pofta neoprita de a cuprinde totul.
Mi-e fricaaa!!!!

Deci, daca intreaba careva, stiu sa-i raspund: frica incepe la trei luni.

Perioada binecuvantarii

Cat timp am fost insarcinata simteam ceva special
foarte special.
Eu nu eram cu nimic mai deosebita decat inainte, si in orice caz, nu cu meritul meu

Dar se intampla ceva serios, mai presus de mine
Trebuia sa calc cu grija, sa nu ma expun niciunui risc,
eram pretioasa ca un ou
incondeiat
Dar nu prin mine, coaja protectoare;
Prin galbenusul din mijlocul meu

titlu

ce importanta mare primesc ideile simple, de monolog
prin rama asta intreaga: titlu, data, subsol de comentarii, ora, link de linkuri, etc..
nu se mai poate emite fara ambalaj sofisticat cu funda mare :)
e musai sa scrii cu introducere simpatica, cuprins inteligent si incheiere in coada de randunica.

aberez, nu ma lua in seama..

Ctitorie

Marin Sorescu

Aşa cum stai,
Dreaptă,
Cu braţele moi
Pe pântecul plin,
Pari o veche soţie de voievod
Ţinându-şi ctitoria.

Şi parcă aud un glas
Venind de dincolo
De dispariţia materiei:

"Noi, Ion şi Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfânt
Copil
Întru veşnica pomenire
A acestui soare
Şi a acestui pământ".


În dar Siminei

Pana scriitorilor, despre altii ca noi

Mi-ar place, acum ca experimentez maternitatea, sa ma delectez cu scrieri pe tema asta. Inculta cum sunt insa, nu-mi vin in minte decat Arghezi si Sorescu 

M-as bucura sa primesc sugestii de la altii care au rasfoit mai mult si au fost rasplatiti cu satisfactii simple, de cititor

O teorie tine 10 ani

Copii cuminti ce suntem, la incheierea inca unei luni, ne-am dus in vizita la pediatru.
Greutate 5.700
"Lungime" 64 cm (se pare ca asa se cheama inaltimea, inainte sa adopti pozitia verticala)
Circumferinta capsor 40 cm
Sanatos!

Cat despre constipatie si regurgitare . . aici nu ne-a mai placut de medic.
Pentru reflexul gastroesofagian ne-a prescris direct, fara ezitare, Metoclopramid ŞI Debridat. La trei mese pe zi picaturi de un fel, la alte trei mese picaturi din celalalt fel.
Mmm.. nu-mi suna bine, contrazice filozofia noastra de "chemical-free-as-posible-lifestyle" si n-o sa i le dau.
Oricum, mi se par exagerat de multe, satur bebelusul numai cu picaturile . .
Eu ma asteptam la niste sfaturi legate de pozitia dupa masa, la tehnici de eructare, sau la un parintesc "nu e ceva grav, in curand o sa-i treaca, dar bine ca mi-ati spus, tinem sub observatie"

Pentru constipatie ne-a recomandat sa incepem cu suculet de fructe. De morcov, de mere, de portocale, de piersici . . dupa care trecem usor la fruct pasat . .
Ooops.. iarasi nu mi-a sunat bine.
Teoriile moderne referitoare la alimentatia sugarilor sustin alaptarea exclusiva pana la varste care generatiei anterioare (matusilor, bunicilor si soacrelor noastre) li se par revoltatoare.
"In primele 5-6 luni alimenteaza-ti copilul doar cu lapte; nu-i da ceai, apa sau suc de fructe" spune negru pe alb un pliant UNICEF. vezi mai multe aici
http://medic.pulsmedia.ro/article--Util-Hranirea_ideala_a_copiilor_in_primele_6_luni_de_viata--3234.html
si aici
http://www.unicef.org/romania/ro/health_nutrition_hivaids_3121.html
Presiunea e mare, ma batea la cap mama-soacra de la o luna, cu o voce din ce in ce mai rupta de jale pentru bietul copilas insetat: "Dar nu-i dai totusi putin ceiut? Bieeetul puiuţ, i-o fi si lui sete"
Ma simteam minunat, ca o mama nemiloasa, inconstienta si incapatanata in ignoranta

Eu, tanara si fara experienta, la primul copil
Ea, trecuta prin viata, cu vreo 5 kinderi la CV
Eu, cu capul plin de teorii si articole citite
Ea, femeie cu scoala vietii, corecta si foarte bine intentionata
Deci? . . .


Ce nu mi-a mai placut la medic a fost banda de masurat, un plastic lung, desenat, lat de vreo 20 de cm, cu care a masurat-o pe Ana direct pe piele, ca pe restul de cateva sute de copii care-i mai calca in cabinet, fara sa-l stearga inainte cu nici un dezinfectant. La fel stetoscopul si cantarul
Iar mi-am amintit de vizita de la 10 zile

Acestea fiind spuse, am facut iarasi pe desteapta, I'm sorry for that (nu stiu eu "mai bine decat medicii", dar am totusi dreptul - daca nu cumva si datoria - de a ma documenta si deci, de a-mi forma o opinie)

Cu toate ca nu se stie exact . .

Pentru ca au trecut trei luni de la nasterea ei,
Ana implineste un an . .
Te adorăm, mogaldeata mica :)

Because

Realizarile Anei

O pun in patut cu capul spre nord,
o gasesc spre sud
180 de grade in plan orizontal - e ceva pentru un bebe

Ma trage de paaarr...

Facem avionul, pentru ca de-acuma se tine bine

Nu mai doarme la plimbarea de seara decat daca colindam mai mult de o ora.

Nu mai vrea sa stea pe spate, da sa se ridice, se cazneste . . :)

A cam renuntat la suzi, o mai solicita doar la adormire, ca pe un fel de catalizator de somn, dupa care o lasa in cadere libera

Sustinuta de maini, se incordeaza si se ridica in picioare

Toate astea le face bebita noastra; sunt fapte de maxima importanta, si trebuie trecute in catastiful vremurilor
Nu de alta, dar eu am o putere de uitare fantastica (fericiti cei saraci cu duhul?) si cum am uitat deja trei sferturi din "ale sarcinii" si n-au trecut decat trei luni de atunci, cu siguranta voi uita si din ale Anei prime realizari
Peste un an nu voi fi capabila sa-mi amintesc "CE, la cat timp facea"

Am observat si in anii de jurnal pe hartie (superba ocupatie, si mult mai autentica decat blogging-ul). Caietele, chiar si paginile anterioare erau pentru mine o uimitoare surpriza. Imi citeam jurnalul ca pe o carte noua, scrisa de altcineva. Ma distra chestia asta . .
Mi-am obisnuit sotul, surorile si pe mine insami cu delete-ul mental de care sunt capabila.
Acum nu mai sufera nici ei la cate un "Ai putut sa uiti asta??"

Originea universului - who the bip cares?...

O spun cu cea mai mare sinceritate:
nu ma intereseaza originea universului. Nu cu pretul vietii
Ma framantau si pe mine intrebari dinastea fara raspuns pe la 14 ani, dar pana pe la 25 m-am linistit

Da, cu siguranta universul are inca in maneca mult mai multe decat vedem si cuprindem cu mintiuca noi astazi, si da, misterele inca neelucidate au o forta de atractie fantastica. Dar nu mi-as sacrifica existenta (pe a mea si a celor dragi mie) pe altarul stiintei sau a evolutiei.
Nu azi, nu eu, nu acum cand viata mea e magenta

Avraam a fost acela gata sa-si injunghie fiul pe piatra altarului "Just becouse God sayed so"
A . . . sincer, in locul lui . .

Big Bang Ca Refulare sau Curiosity Killed The Cat

N-am timp sa scriu acuma din pacate, si e si in plina zi, un moment din cele 24 de ore, care pentru mine nu este foarte creativ
Totusi,
nu ma pot abtine sa nu-mi imaginez un tocilar necajit, oropsit si frustrat, care in lipsa puterii de a dezvolta relatii normale si o viata normala "pe faţă", incepe si ţese planuri de razbunare universala, ca paianjenul in coltul lui de umbra...
Lasa ca va arat eu voua, lasa ca va distrug eu, eu voi fi in spatele intregii masinatii si voi habar n-o s-aveti..

Asa trebuie ca arata cei 2-3 oropsiti ai soartei, care - negasindu-si locul in viata asta, fara mangaierea unei femei-familii, si cu siguranta inca virgini, si-au scobit o hruba la 100 m sub pamant si ranjesc unul la altul de propriile blestemăţii

"Sa descoperim originea universului", "sa aflam cum a aparut totul"
Numai sa nu aflam imediat cum a disparut totul
Multe civilizatii trebuie ca au disparut asa, din curiozitati dinastea patologice fata de natura.
CURIOSITY KILLED THE CAT!

Citeste aici despre experiment
http://www.theage.com.au/news/opinion/a-whizbang-experiment-with-a-serious-downside/2008/04/12/1207856917065.html
(nu stiu sa adaug link in pagina si n-am timp sa caut acum)

Oricum, termenul e maine 10 septembrie "The day of the red button"

Ma mir ca "a rasuflat" experimentul asta in presa, pentru ca de obicei de fazele astea, noi fraierii de rand care ducem "o viata de rand" langa o familie "de rand", aflam la zeci de ani dupa ce s-au intamplat SPECIALITATILE

Ce deosebiti sunt ei si importanti, iti dai seama, cum are el puterea sa apese pe un buton si sa pulverizeze intreaga planeta.
Na, mai radeti de mine?
Na, mai sunt cel mai neputincios?

Cineva care are acasa un sot induiosator de bun si un copilas superb care abia a inceput sa gangureasca, n-ar freca menta sub pamant, sa scociorasca in maruntaiele existentei cu riscul de a o distruge, sau macar cu siguranta a o mutila
Cum face "stiinta" in ultima vreme

Cate deserturi sunt martori tacuti la atatea jocuri ucigator de toxice
Cate funduri de ocean,
Cate straturi atmosferice
Se pare ca nu ne mai ajunge sa scrijelim vopseaua de pe jucarie, nici macar sa-i scoatem bateriile.
Acuma am ajuns la suruburile de pe dedesubt, deja desfacem rotitele de la interior. . . ce interesant

Planeta noastra e o broasca dezmembrata pe masa de disectii.
Moare incet, se stie . . .

Copilul nu-i al meu

Sa fie clar
Nu-mi apartine
Nu fac ce vreau cu el
Nu e obligat sa ma iubeasca, asculte, urmeze
Nu "eu l-am facut - eu l-omor"
Nu il voi avea mereu langa mine
ca acuuummm...
Nu e al meu,
chiar daca eu l-am nascut
atat de dulce

Te lepezi de Satana??

Tocmai mi-am trecut copilul din starea pura de ateu in cea de membru religios, si din cele 5 mari ale pamantului, am ales crestinismul. Am trecut cu totii printr-un ritual interesant, cu accente mm.. surprinzatoare si chiar .. creepy, am putea spune pe ici pe colo
Banuiesc ca vreti "poze"
Imediat