Tuesday 8 September 2009

Batista bebelusului



Dezvaluiri uluitoare
despre fapte inspaimantatoare

Exista o chestie, denumita Batista bebelusului, si care promite sa-ti scape copilul de muci.
Daca ai copil, si ti-a fost vreodata racit sau mucos, stii cu siguranta ce greu e cand ala mic nu poate dormi inecandu-si respiratia si horcaind jalnic, si cat de naive sunt pompitele-para din cauciuc, cu care nu reusesti decat sa-l enervezi pe prunc. Acestea fiind zise, o solutie serioasa si salvatoare suna foarte apetisant. Deci, sa vedem despre ce e vorba.

Te duci la farmacie si ceri:
Batista bebelusului, va rog. Sau, o primesti, de la prieteni mai trazniti.
Deschizi cutia, te miri de tubusoarele transparente, si desfaci repede prospectul sa vezi cum naiba se foloseste chestiunea.

Cand citesti, cazi jos.
Cica se monteaza la aspirator. La aspirator??!! La unul de mana, mic, cu care aduni firimiturile de pe masa, nu??!
Nu, LA ASPIRATORUL DE CAMERA, cel cu care aspira toata lumea covorul.

Doamne Dumnezeule, cum sa-i tragi bebelusului mucii cu aspiratorul, ii scoti creierii !!! Fereasca Sfantul sa folosesc tampenia asta, Doamne, dar cum de-a putut macar sa le treaca prin cap nenorocirea asta ??!! Cate prostii mai inventeaza astia in ziua de azi, traim intr-o lume nebuna, si cum de se vinde asa ceva in farmacii, astia sunt inconstienti, nenorocesc copii . . auzi tu, pentru bebelusi!! ...

Cand am primit cutiuta de la Lili, am desfacut-o curioasa. Auzisem de chestie, cu pareri pro si contra. Ana avea patru zile, era toata familia de fata. Rasfoiesc prospectul, comentam, apar reactii. Majoritatea extrem de circumspecti, chiar usor inlemniti, Lili nevinovata.
Buni cand aude, mai sa lesine. Vroia sa-mi smulga cutia din mana, devenise palida, agitata, ma ruga aproape strigand
"Alex, nici sa nu te gandesti. Te rog sa nu iti treaca prin cap sa nenorocesti copilul, arunc-o! Lili, dece ai luat asa ceva?!"
In fine, ca sa linistesc spiritele, camuflez device-ul si promit sa ma gandesc bine inainte sa nenorocesc pe cineva. Oricum, treaba nu era clara, this could be heaven
or this could be hell.

Cum Ana n-a avut probleme speciale de respiratie sau mucozitati abundente, multa vreme ne-am descurcat binisor si cu pompita-para, fara sa apelam la “nenorocirea aia”, uitasem c-o si avem. Apoi, la un acces de raceala, pe la 5 luni, cand nu mai stiam cum sa scapam copilul de chinurile respiratorii, ne-am amintit de cutiuta magica . .
Ne uitam cu coada ochiului mental inspre ea. O fi buna, o fi teapa pentru fraieri, o fi un instrument de tortura pe care doar niste parinti inconstienti-creduli-imbecili l-ar putea folosi . . ? Doamne, numai sa nu fie intr-adevar o nenorocire.

Am mai luat odata prospectul la puricat.
Da, "se monteaza la aspiratorul casnic". Aveam confirmari si de la alti parinti care o folosisera, pe care – cu riscul de a parea proasta rau, i-am intrebat expres: “E vorba de aspiratorul de camera, ala puternic cu care curatam pe jos, cu care se aspira covoarele, mocheta, praful, mizeria de pe jos?!” Raspunsul a fost clar - ala.
Ok, dar poate e pentru copii mai mari, nu pentru dinastia cruzi, ce zice la instructiuni? “Se recomanda folosirea lui inca din primele zile de viata ale bebelusului” Doamne, te cutremuri numai cand te gandesti . . cine ar avea curaj pe propriul copil, poate pe altul?!
Mai scrie pe prospect ca e avizat de Ministerul Sanatatii din Romania, avizul 9066/2005, ca este fabricat, folosit si avizat in Uniunea Europeana din 2002 . . mai sa fie, dracia naibii, poate o fi in regula, daca asa zic astia ..
Bila alba: nu e un produs chimic, asta ma mai imblanzeste.
Mai vazusem si un filmulet cu toata tarasenia in desfasurare, si nu parea sa se lase cu victime . .

Pana la urma am hotarat sa incercam.
Pe noi , bineinteles.
Agitatie in familie, aducem aspiratorul in mijlocul camerei, adrenalina ne urca prin vene. Desfacem cutia, citim de zece ori inainte exact cum se asambleaza, montam device-ul in gura ca de monstru a aspiratorului puternic ca o elice de elicopter militar. Stefi s-a hotarat barbateste sa fie el cobaiul care-si risca viata. Eu, mai sa plang, cu gandul ca fara El eu clar nu mai pot trai. Suspans, sangele ne urca in cap, vocile ni se pierd . .
Stefi sta cu capatul ucigas in mana. Apasam pe power, monstrul porneste motoarele-turbine, Stefi si-l apropie cu mare grija ..de deget. Pentru ca nu e absorbit cu totul inauntru, il pune si in palma. Mana nu ii este smulsa violent de gaura neagra, asa incat isi trage sufletul si cu respiratia taiata, aruncandu-mi o privire de Ioana D’Arc in fata rugului, isi aduna curajul eroic de a si-l introduce chiar in nas!!

Ce a urmat ne-a umplut de groaza. Aspiratorul duduia inspaimantator, Stefi statea cu gadgetul ucigas in nara, iar de acolo, din nas, prin tuburile transparente, se scurgeau chestii vascoase, alburii. “Or fi creierii ??!!”
Dupa cateva clipe, Stefi isi scoate tubul din nas, opreste aspiratorul cu nonsalanta, si se declara foarte curat pe dinauntru, viu si nevatamat.
Nasul la locul lui, creierii la locul lor, tegumentele nazale asemenea. “Abia se simte”
Radem si ne trec spaimele.

Epilog
Nu cred in “folosirea zilnica fara urmari negative”, dar de doua ori intr-un an, cat am folosit-o noi la Ana, nu cred sa fie nociv. Cat despre eficienta, da, daaa, Daaa! Cateva secunde si nara e golita de kilogramele de muci.
Oricum, nu credeti prospectele, testati pe voi inainte.
Ma simt responsabila sa mai adaug ca puterea aspiratorului trebuie sa fie de maxim 1.500W, si ca nara cealalta trebuie sa ramana destupata, nu folositi aparatul asta avand nara 2 si gura inchise, pentru ca atunci chiar cred ca va va scoate creierii pe nas.
Aceasta nu a fost o recomandare sau o reclama, ci
o simpla relatare despre fapte inspaimantatoare.

5 comments:

Anonymous said...

Nebunie curata. In primul rand nici nu poate stinge un chibrit, si in al doilea rand nu are forta suficienta sa traga toti mucii din nasul lu' fi-miu. Deci, "E PRACTIC IMPOSIBIL SA TRAGA ORICE ALTCEVA DIN NAS INAFARA DE MUCI, CU ATAT MAI PUTIN CREIERUL CHIAR CU GURA INCHISA SI CEALALTA NARA INFUNDATA CU MUCI!!!" Asta si in prisma faptului ca e aprobata de ministerele de sanatate.
Vis-a-vis de prospect intr-o mica masura ii dau dreptate, in special produsele chinezesti.

alex said...

asta cu gura inchisa si nara astupata mie mi-e teama sincer, dar folosirea normala si mai ales rara, cred ca e ok

Anonymous said...

I blog often and I truly appreciate your content. This
article has truly peaked my interest. I am going to book
mark your site and keep checking for new information about once
per week. I subscribed to your Feed as well.

my website: click here

Anonymous said...

Just want to say your article is as astonishing. The clearness on your put up is just nice and that i can assume you're an expert in this subject. Well along with your permission allow me to clutch your RSS feed to keep up to date with coming near near post. Thank you 1,000,000 and please carry on the enjoyable work.

Here is my webpage; Calories burned walking

Anonymous said...

Heya! I understand this is somewhat off-topic but I had to ask.
Does running a well-established website such as yours take a massive
amount work? I am completely new to operating a blog but I do
write in my journal daily. I'd like to start a blog so I can share my own experience and feelings online. Please let me know if you have any kind of suggestions or tips for new aspiring blog owners. Appreciate it!

My blog ... bmi calculation