Tuesday, 15 September 2009

Tristete far' de alinare in Bucuresti

Ca e mare si aglomerat, ne-am obisnuit.
Ca iti petreci viata in trafic, deja incepi sa ti se para normal (apropo, haideti oameni buni sa gasim activitati ce se pot face intre doua semafoare, cu volanul lipit in piept, spatele intepenit in centura, mintea ciulta iepureste dar cu mainile libere!)
Ca e ghertomanelie peste tot, ca sunt munti de coji de seminte scuipate pe jos, si ca treci prin fata unor intrari ca de pestera a unor cladiri care par a fi fost candva chiar elegante, cu toata descompunerea inimaginabila care le macina, deja pare a contribui la farmecul locului.
Si mai sunt tristeti locale, dar ca sa nu viciem prea mult seara asta frumoasa de toamna, va spun doar oful meu cel mai mare:

Eu am o relatie speciala cu painea.
La noi, la Sibiu, painea e din basmele cu ierni geroase si sanii cu zurgalai trase de cai.
Nici nu stiu cum sa va fac sa simtiti macar putin diferenta enorma fata de buretele asta travestit pe care numele onorific paine il doboara.
Si maicuseama cea din Sibiu, o spun altii, nu m-as lansa eu pe orbite atat de de-sine-falitoare. E parfumata a faina in care simti graul, in care simti pamantul reavan. E deasa si hotarata dar si imbietor de prietenoasa. Iar gustul . . simti in el o poveste intreaga de arome simple, primordiale si curate.
Graul, cartoful, florile campului..

Unde sa gasesc eu dorul meu?
Pe unde te uiti, franzele pitice cu golul invelit in cruste tari, chitinoase, latra acru din rafturi sterpe. Pufisuri umflate chimic, cu gust de cloramina, se uita la tine minurate, stranse-n celofan.

"Prostuto" imi veti spune.
De AnaPan ai auzit? Sau de French Bakery si inca vreo doua loculete trendy-hidden pe la mall? Auzit, vazut, gustat, apreciat.
Dar eu daca sunt un om simplu, fara drumuri zilnice la shopping-therapy, ce ma fac?
Si oricum, cu bruma de matematica ce am dovedit, ies mai bine sa mi-o comand de la 300 km prin fancurier in fiecare dimineata aburinda la usa, decat sa o shopuiesc de la boutique especial.

Sunt trista,
relatia mea apropiata cu painea, o relatie fara fasoane,
lejera si proaspata ca prietenia in adolescenta,
nu mai este. S-a branduit, s-a cashizat, s-a mall-izat.

Nu-i nimic, inca un lucru de facut in casa, proaspat, in timpul liber de care dispunem cu mare larghete, fredonand un cantecel vesel pe note inalte, de bucurie ca suntem asa gospodina minunata ce am visat toata viata sa fiem.

***

uneori/ Fericite vin trei paini cantand de la Sibiu.
Una sare pe masa, alta in frigider si mezina in congelator.
M m m m . . h a a a !

4 comments:

alina said...

solutia e clara - iti faci singura, la masina sau cu mana. :) e simplu, sa stii.

raluca said...

oh da, paine din aia enorma, batuta, care e buna si dupa o saptamana...si muraturile de acolo...

Alex said...

Alina, solutia viitorului este clara: femeia inapoi la cratita, iar barbatul la vanatoare si pescuit. Stiu, e mai simplu decat imi imaginez, nu te omoara si-ti face viata mult mai frumoasa, dar . .

Raluca, exact la painea aia visez. Pentru cine n-o cunoaste si n-a gustat vreodata, merge "fericiti cei saraci cu duhul", ei nu sufera. Dar noi, astia veniti mai dinspre nord, care asa am crescut . . varsam o lacrima pentru painea ce-am pierdut.

Bucurestiul iti da lucrurile mari, dar ti le fura pe cele mici

Anonymous said...

din pacate nici in sibiu painea nu mai e ca inainte de cand a aparut painea feliata prea frumos ambalata & plastifiata.
in bucuresti paine buna se gaseste doar la targul taranului de la ministerul agrigulturii.