Marin Sorescu
Aşa cum stai,
Dreaptă,
Cu braţele moi
Pe pântecul plin,
Pari o veche soţie de voievod
Ţinându-şi ctitoria.
Şi parcă aud un glas
Venind de dincolo
De dispariţia materiei:
"Noi, Ion şi Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfânt
Copil
Întru veşnica pomenire
A acestui soare
Şi a acestui pământ".
În dar Siminei
2 comments:
vai, ce dar frumos! multumesc!
imi place tare mult sorescu da uite ca de poezia asta uitasem.
pierdute in negura vremurilor cesurile tihnite, minunate, de citit, de rasfoit . .
de scris
de gandit
Post a Comment