Saturday, 24 October 2009

Facultate de 4 6 ani, sau struggles of a student mother

Peisagistica se face la USAMV in 4 ani.
Eu am inceput ca tot omul cu anul 1 si am continuat cu 2. Apoi am intrat in 3, nonsalanta si naiva ca si cand nimic deosebit nu avea sa se intample. Undeva, ceva era deja in pregatire.
A inceput anul, apoi nu fara aventuri am integralizat primul semestru, dar la al doilea n-a mai fost chip. Burtica mare, stare somnolenta permanenta, si geanta cu laptop/mape de hartii si carti, cam grea pentru luna a opta sus si jos patru etaje de cateva ori pe zi. Stim, miscarea e benefica in sarcina. Am dat examene in saptamana 38 de sarcina, chiar si intr-a a 40-a, dar pana cand? Oricarei gravide ii vine ceasul de a lasa deoparte toate tampeniile preocuparile ultra-importante, si de a naste la urma urmei, chiar daca sorocul pare a intarzia.
Anul trei ramas in aer.

Apoi a urmat un an intreg in care nici sub hipnoza nu mi-as fi putut aminti ca vreodata in viata mea m-as fi inscris la vreo institutie publica de invatamant superior, ca as fi asistat vreodata la cursuri si as fi petrecut dupamese intregi intr-o liniste stelara alcatuid referate printre albume si tratate de teorii peisagistico-urbane . . pe atunci fara ganduri la sot, la casa si la copii, ca intr-o teleportare in spatiul far'de griji al vidului bibliografic . .
In alta viata poate, in asta sigur nu.
Am petrecut in schimb printre gangureli de bebelus, carti de puericultura si hainute mici-mici ca de furnica.
A fost un an minunat, ca o dimineata de primavara intr-o livada inflorita.

Anul paradisiac a avut insa doar 365 de zile,
si visul dulce s-a spart ca un balon de sapun
de poarta facultatii.
"You have to go back there! Now!"
Ioana mi-a explicat frumos ca pot pasi cu gratie in anul 4, ca diploma nu o pot developa anul acesta dat fiind recuperarile din anul 3 pe care le am de adus la zi, si ca la anul voi putea fi libera si lejera, sa fac "mega-proiect" de absolvire da-i bataie bafta!

Aa.. mersi, asa fac . .

And my baby . . ?

Numar pe degete variantele/posibilitatile/modalitatile
Nu e niciuna rozalie, toate maro-cenusii, (ce nuante de cacao am de ales acum Doamne, n-ai alt paletar?
Nu, astea-s variantele, si oricum, daca vei alege te vei căi, iara daca nu vei alege, iarasi te vei căi).
Baby goes to grandparents.

Eu imi trag sufletul peste ochi si urechi, iau adanc aer in plamani, si ma arunc in valtoare tinandu-mi respiratia.
Merg la toate cursurile cu anul 4,
urmaresc recuperarile pe orarul de anul 3,
suspend totul pentru doua saptamani avec monsieur Landennnne cu anul 3, timp in care pierd cursuri/laboratoare/intalniri la anul 4. Petrec jumatate de zi la cursuri si cealalta jumatate in proiecte si lucrari de recuperat. Ma gandesc la Broscuta, nu-mi mai pot tine respiratia . . trebuie sa ies la suprafata!

Da ce-i cu nebunia asta deodata in viata mea . .
Io mi-s ardeleanca domnilor, sa nu uitam acest amanunt esential.
Las-o naibii de scoala draguta, ca nu arde si nici nu fuge nicaieri. E drept, cu cat intrerupi mai generos, cu atat te intorci mai chinez-paralel - DACA te mai intorci vreodata.
Atunci, ca sa sufere toata lumea mult mai putin,
am hotarat:

Anul 4 sa ma lase in pace cu problemele lui care nu ma intereseaza acum - ne vedem foarte bine tura vitoare.
Anul 3 sa ma primeasca cu bratele deschise, caci eu de-a lor sunt, deocamdata mai rarut si mai selectiv, pe masura cursurilor pe care le am deja in maneca, iar de la anul (cand se va fi convertit in 4) full option, cu ateliere, cursuri si lucrare de diploma cu tot.
Timpul sa nu ia la numarat anii scursi de cand am calcat eu pentru intaiasi data pragul facultatii acesteia, caci totul e relativ si personalizabil,
Landennnne sa isi incheie cat mai amiabil si mai degraba ultima din cele doua saptamani in care il insotim intelectual zi si noapte fara sa respiram,
iar noi, cele trei personaje principale ale povestirii -
Unu, Doi si Trei cel mic si mostimportant, ne regasim si ne reintregim ca sa putem respira fericiti impreuna,
caci ce poate fi viata cand stai sub apa cu respiratia taiata si plin de jale?

Am hotarat.
Profii sa nu-si faca cruce,
Mame, Buni, Mamika si toti ceilalti sa nu se uite dezaprobator,
prietenii si colegii sa nu creada ca sunt la master
si Ana mica sa-si impacheteze ainele, sa scoata socotitoarea si Coca de sub pat si sa se incalte cu pucul unu si pucul doi ca mergem tai cu bum-bum al lui tatilu.
Punct.

5 comments:

Degetica said...

cred ca e mai bine asa.
Eu nu am intrerupt nicio secunda la primul copil (si eram anul 5 la Compozitie...deci naspa:D), insa nu doresc nici la dusmani alaptari intre dopua cursuri, dormit 2 ore din 24, scris teme cu copilul la san, dureri de cap si cate si mai cate au fost pt licenta si absolventa....
Cred ca nervos nervos n-o sa-mi mai revin niciodata dupa efortul supraomenesc de atunci, si nu merita.
Am ramas cu o panica continua, ca n-am timp, ca-mi trece viata pe langa mine etcetc.
Nu meritaaaaaaaaaaa!!

alina said...

take it easy e cea mai buna cale.
sa va fie bine, dragilor.

capreleirinucai said...

bravo, hai ca ati gasit o solutie pana la urma! sunteti impreuna toti trei, asta-i cel mai important. pentru restul e timp berechet. peste douaj de ani n-o sa-si mai aminteasca nimeni care-a fost treaba cu anu 3, anu 4, anu 16.

Alex said...

Degetica, exact asa ceva m-am simtit si eu in perioada asta, si ultra-stresata, si departe de Ana, cu gandul ca ea poate crede ca mamia a parasit-o ..

Alina, mersi :)

Caprite, asa e, mi s-a luat un bolovan cat casa de pe inima, restul e poezie. :)
Salutari!

bp said...

bravo !