Sunday, 29 November 2009

2012 partea I







Filmul , desi semnat de un neamt, e un produs tipic hollywoodian, dupa tot tipicul retetei americane. Oricum, nu satisfactii gen Bleu Blanc Rouge asteptam cand am luat bilete la el, deci chiar nu vorbesc despre produsul cinematografic . .
It's The End we're talking about.

De anul 2.000 m-a durut in paispe. Isterie a fost si la anul 1.000, si la 1.500, alea erau pure superstitii. Dar 2012? Ce sa ai cu 2012, o cifra atat de anonima-oarecare?
Ma tem ca e mai mult decat o simpla panica de simetrie.

Mi-a placut ca in film, guvernele si greucenii planetei au pus mana de la mana, si-au incordat la maxim muschii si tehnologia ultra-sofisticata si au scos trei barcute de plutit pe ici pe langa Everest, atata au reusit ei, ce-ati crezut? Nda, deci asta ar trebui noi sa ne inchipuim, ca "nu se pleaca nicaieri", cata vreme navetele spatiale de cursa lunga au deja motoarele pornite si biletele date de mult .. ha-ha

In film, cauza dezastrului e o explozie solara ceva mai temperamentala, cauzata de alinierea planetelor, pe cand in realitate stim cu totii, nu-i asa, ca va fi vorba de fapt de Planeta X care ne va pocni.
Da, utila precizarea, de parca ar mai conta.

Cred ca noi, eu si cu tine, oamenii obisnuiti care vom muri peste trei ani, ar trebui sa ne uitam la filmul asta doar pana la faza la care moare Obama lovit de vapor. Acolo sa oprim filmul si sa ramanem pe idee, pt ca rozaliul care urmeaza si happy-endul pe rasarit de soare cu cafeluta pe terasa
e partea de good night story, ca sa previna sinucuderile in masa, nu puteau sa te lase asa paralizat in fata SFARSITULUI.
Asa ca pleci oarecum reanimat de la film, pentru ca el, ea, SI CEI DOI COPII AI LOR au ramas impreuna, au supravietuit, iar vremea a fost chiar foarte frumoasa in a 22-a zi dupa dezastre.

Deci nu uitati, plecati de pe acuma in Tibet daca aveti ceva bani si sperati sa mituiti portarul la intrarea pe naveta,
sau faceti bagajele pentru Africa, fiindca acolo nu te uzi la picioare cand planeta se contorsioneaza din maruntaie si trece in dimensiuneaa 5-a, iar cele 16 ore (nu 24) cat are de fapt ziua in 2009, vor ajunge 0.
Planeta se topeste, timpul se termina, dar nu va panicati, Lumea nu se gata aici, faza cu raiu-iadu si rasplata raman valabile, dragi enoriasi.

***

Nici n-as fi clipit la filmul asta (nu sa plang de la primul cadru - mi se trage de la maternitate, nuu, nu e genul meu), daca n-as fi vazut in ultima perioada niste documentare extrem de dubioase pe Discovery legate de teste cu navete spatiale gen arca lui Noe, in care
.. oare cum ar fi daca am pleca ceva mai departe ca de obicei..?
.. oare la o adica, prin absurd, am gasi pe vreo alta planeta conditii care sa permita viata rasei umane?
.. oare cat timp ne-ar lua pana acolo?
.. oare, asa ca fapt divers, cati ar fi bine sa plecam si ce rezerve de hrana ar fi necesare?
.. oare, de curiozitate, ce ar mai trebui sa luam cu noi ca sa asiguram biodiversitatea? animale, plante, seminte, fragmente de materie terestra ..
.. oare am supravietui calatoriei toti inchesuiti intr-o capsula fara iesire, oamenii n-ar lua-o razna, nu si-ar pierde mintile?
.. oare, de curiozitate, ar fi de ajutor un program computerizat de suport psihologic pentru momentul cand lucrurile ar lua-o razna?
Erau niste documentare gandite pana in ultimele detalii, cu cele mai profund analizate implicatii, totul in jurul calatoriei spatiale care abandoneaza un Pamant in descompunere si care salveaza perpetuarea speciei umane in cazul unui dezastru planetar/galactic.
Ei, totul era doar un joc de imaginatie gratuit, desigur.
Pe ditai Discovery Channel ce-i drept, dar hei, doar nu crezi ca asa ceva chiar poate fi iminent.
Mda.. daca ma mai gandesc si ca ce apare pentru publicul larg sunt chestiile vechi in domeniu si ca realitatea e cu 5 pasi inainte . . atunci ma linistesc de tot.
Nu pot decat sa devin Zen. Una cu Dao.

Cum m-am nimerit sa traiesc tocmai acuma, sa apuc eu sfarsitul lumii??
Ooohh in ce incurcatura m-am bagat.. si nu cred c-o sa ies din ea.

2 comments:

alina said...

of. despre Armagedon s-au tot facut scenarii. si filme. unele dau de gandit si spaime mai mult decat altele. si mie asta (povestea, nu neaparat realizarea cinematografica) mi s-a parut mai realista. din pacate.
sa speram ca totusi nu va fi reala, ever. :)
dar asa e, mama fiind, parca nu te mai uiti cu lejeritate la scenarii despre sfarsitul lumii, oricat de indepartat ori apropiat ar fi el.

Alex said...

Da,asta e. Dacanu era Ana.. as fi zis ok,eu mi-am trait partea cea mai frumoasa a vietii. Dar ea? Ar avea 4 ani jumate