Aveam asa o usoara indoiala dinainte sa ajung acolo
cum ca brandul Venetiei e usor supraexpus si suprasaturat, marsand excesiv pe romantism, seductie si spirit de epoca, si-asa a si fost.
In prima dup-amiaza am facut si noi ca toate oitele turistice, am urmat sagetile: "Per Ponte Rialto". Si-am tinut-o asa, per ponte rialto, cale de jumate de Venetie, pe un traseu bine definit, supraaglomerat de celelatte mii de oite turistice care misunau dezorientate, grabite si bulversate "per ponte rialto". Toata lumea oa ce fain - oa ce fain, tarabe cu masti pseudo-venetiene, mult sclipici si turisti de te calcai pe picioare. Gretos . .
Apoi, de a doua zi, studiind mai bine harta, mi-am dat seama de fenomen: era un traseu, iar traseul era o capcana. Venetia e o insula-labirint, in care capii turismului local au trasat trei linii galbene si-au zis: pe aici vor viermui turistii in Venetia. PiazzaleRoma-piata San Marco, Piata San MArco-Ponte Rialto, si Ponte Rialto-Ferrovia, cele 3-4 destinatii tipice ale insulei. Traseele astea te capteaza subliminal prin panourile galbene fixate la 2.5 m deasupra capului, cu chemarea hipnotozanta "per rialto". Asa se face ca stradutele respective sunt pline ochi de oite teleghidate, de tarabe sclipicioase si de vacarm kitch-comercial. Insuportabil. pt mine cel putin . .
Ok, asa ca de-a doua zi am schimbat strategia. Am spus NU traseelor de oite.
Asa ca in urmatoarele zile am evitat liniile galbene si am descoperit cu mult mai multa placere si tihna fata discreta a Venetiei linistite.
Iar Venetia linistita . . . e cu totul altceva. Nu romantism cu polonicul, nu turisti bazaitori, nu comert kitchos.. am simtit poezia Venetiei, misterul si melancolia ei . . and it was much better.
In plus, urmatoarele zile le-am petrecut pana spre seara la bienala, asa ca prima impresie neplacuta s-a diluat printre compozitii de arhitectura. Apoi, in ultima zi, care ne ramasese total libera, am explorat zonele laturalnice si m-am simtit excelent. "M-am", pentru ca am simtit nevoia sa evadez singura, asa ca am abandonat orice companie (pentru ca in lipsa lui Stefi am avut alte companii cu care, na.. ma acompaniasem destul in zilele alea) si am luat Venetia in pas usor si liber, prin locurile ei cele mai ascunse si mai linistite.. a fost cea mai faina zi din iesirea asta.
Am pus degetul pe harta pe zona Jewish Ghetto, si mi-am dat drumul in zbor usurel pe stradute inguste . . libera si relaxata cum nu mai fusesem probabil de foarte multa vreme.. eu si aparatul meu foto. Un soare bland de toamna m-a condus pe stradute inguste de labirint, a trecut cu mine apa pe poduri curbate si m-a surprins la iesirea din tuneluri secrete.. Atunci m-am simtit iarasi in Italia, in Europa veche si frumoasa, in inima spiritului mediteranean . . a fost foarte, foarte placut si relaxant.
La anticariatul "dei miracoli" m-am intalnit cu grupul simpatic ce ma acompaniase, ne-am minunat de miracol si ne-am bucurat de revedere, dar apoi le-am explicat cat de frumos am putut eu, ca prefer totusi sa-mi petrec si restul zilei in linistea armonioasa care ma cuprinsese . . asa ca mi-am continuat perindarile in solitudine si bucurie, simtindu-ma ca in adolescenta, cand urcam pe zidurile vechi din Cluj
si citeam sau scriam linistita cateva ceasuri acolo sus, dusa in gandurile mele.. Stare sublima.
2 comments:
niceee! n-am fost in venetia, insa mi-ar placea sa descopar adevarata ei fata (ca in orice oras prea-vizitat pe lumea asta, care e nevoit sa se ascunda in spatele comercialului). o prietena, inainte sa-mi povesteasca despre venetia, mi-a spus :"sa nu te mire, iti spun de la inceput. o sa-mi dea lacrimile in timp ce-ti povestesc, amintirea venetiei are efectul asta asupra mea". din pacate persoana aceasta nu mai este printre noi, insa ochii ei inlacrimati n-o sa-i uit niciodata. si mostenind acesata amintire, probabil si eu cind voi ajunge acolo voi face la fel ;))
chiar azi, uitandu-ma prin fotografii, revad orasul si trebuia sa recunosc ca e frumos frumos de tot :)
Post a Comment