E bun, dar nu-mi place

Ca sa schimb subiectul, hai sa va povestesc dece plecam din Buc, dece la Cluj si cum gandim in jurul evenimentului
... sa incep cu inceputul?
Viata mea e ca un desen baroc
Multe evenimente, multe schimbari
M-am nascut in Buc (din intamplare), dar tot neamul meu e de ardeleni, in afara de spiţa paterna, care se trage din Galati-Tulcea (dar asta nu se pune, stiu eu dece). Cum ziceam, bunicul din judetul Alba, strabunica din tara Fagarasului. Aste doua ingrediente au dat un soi aprig, iute la manie dar iubitor de familie si traditie, desi innoitor din fire
Cum Mamé m-a facut de tanara, am petrecut cu ea secundariat, specializare si toate cele ale unui tanar medic, la Cluj. Gimnaziu, liceu, studentie, plus primele joburi, toate actele s-au jucat in decor clujean.
Apoi a venit asa un dor de ducă, şi - împreună cu deja alesul meu, am plecat in lumea largă. Vroiam sa mergem la Paris, sa "gustam" aerul cu parfum frantuzesc o vreme . . ne gandeam la NewYork, California, Stefi vroia Noua Zeelanda.
Tinerii cu dor de duca: Vrem sa plecam departe, in tara fericirii
Parintii intristati: Vai, ce trist, vom fi despartiti pe vecie
Tinerii cu dor de duca: Haideti si voi
Parintii intristati: Exclus
Tinerii cu dor de duca: Vom veni in vizita
Parintii intristati: Odata pe an, apoi odata la 5 ani.. vai ce trist. Nu plecati asa departe, sa nu fie peste ocean
Tinerii cu dor de duca: Bine, nu trecem oceanul, plecam doar la Paris
Parintii intristati: E ceva mai bine, dar tot e ingrozitor de departe, nu vom putea vedea nepotii decat la sarbatori . . macar in Europa centrala daca ati fi. Cum ar fi Germania, sau Austria, ca tot vorbiti limba . . uite Viena ce cocheta e
Tinerii cu dor de duca: Bine, sa fie mai aproape. Dar daca e pe-asa, atunci hai macar sa ramanem in tara; sa mergem la Bucuresti, orasul-minune. (mă chema locul natal pasămite)
Parintii intristati: (le mai venise putin sufletul la loc) O, bine ca ramaneti in tara. Mergeti la Bucuresti! (Desi e departe si acolo, dar treaca de la noi)
Povestitorul: zis si facut. Tinerii cu dor de duca au plecat din Cluj la Bucuresti, in orasul cel mare, sclipicios si cu salarii mari. Aici si-au inceput cariera peisagera, au studiat, s-au lansat pe cont propriu si chiar au fost binecuvantati cu primul lor copilas, o fetita minunata pe nume Ana. Toate ca toate, dar in acest rastimp Tinerii erau totusi din ce in ce mai abatuti. Nu-si mai gaseau locul in orasul sclipicios in care te intalnesti cu Ion Cristoiu la biblioteca Academiei, dar si cu Dana Savuica la "o invarteala profitabila" in Pipera. Intr-o zi s-au sfatuit si au zis:
Tinerii cu dor de duca: Suntem tristi, nu ne mai gasim locul. Aici castigam bine, dar ne simtim nasol, ăsta nu e un oras in care sa-ti cresti copiii. Ne e dor . .
Parintii intristati (redenumiti parintii veseli): Minunat, haideti inapoi! Dar veti avea din ce trai?
Tinerii cu dor de duca (redenumiti tinerii cu dor de casa): Venim inapoi, si suntem siguri ca vom avea din ce trai, chiar nu ne facem griji pentru asta. Ce bucurie!
Povestitorul: Si asa dragi copii, s-au intors stramosii vostri la Cluj, unde au trait fericiti pana la adanci batraneti, alaturi de cei trei copii ai lor, cei sapte nepoti, optsprezece stranepoti . . spre marea bucurie a lor, a parintilor veseli, a bunicilor si strabunicilor lor.