Din martie de cand scoate frunza, e buuuna de mancat
pana infloreste, dup-aia gata. Adica pana pe la jumatea lui aprilie . .
Thursday, 23 April 2009
Leurda la mama ei
Din martie de cand scoate frunza, e buuuna de mancat
pana infloreste, dup-aia gata. Adica pana pe la jumatea lui aprilie . .
Monday, 6 April 2009
visez la casa mea
o proiectez mental, fac schite, gandesc detalii..
camere personale pentru fiecare copil, o bucatarie mare cu canapea, pe conceptul Wohnkueche, unde ne adunam toti, orientata spre sud, cu living la vest.
Spre est, dormitorul nostu, sa ma intepe direct in retina prima raza de soare.
La nord garaj, debarale mari, hotarate, dressing si baile; chiuveta flancata de doua ferestre verticale inguste, din tavan pana la podea, care dau lumina naturala simetrica pe chipul oglindit, plante in baia luminoasa cu ferestra mare, deschisa, cu perdea alba pana la podea. Mansarda cu luminatoare zenitale largi . . atelier pentru pici
Toate ca toate, dar vom avea nevoie de verde muuult imprejur . . arbusti cu flori, mure, rozinchine, gradina de legume curate, ghivece cu aromatice in bucatarie si afara, gazon de umblat desculti, de tavalit si de mirosit; in fundul gradinii un copac inalt, in care ne urcam, mancam fructe verzi, privim in departare peste case si gradini.
Patul in aer liber, ascuns de vegetatie, in care adormi pe spate, citind pe cerul inalt deasupra ta desenele norilor, herghelii. Auzi in somn fosnet de frunze si cotcodacit indepartat de gaini.
As tine gaini numai sa le aud subliminal. .
Casa mea e clar ca nu e in oras, asa-i?
camere personale pentru fiecare copil, o bucatarie mare cu canapea, pe conceptul Wohnkueche, unde ne adunam toti, orientata spre sud, cu living la vest.
Spre est, dormitorul nostu, sa ma intepe direct in retina prima raza de soare.
La nord garaj, debarale mari, hotarate, dressing si baile; chiuveta flancata de doua ferestre verticale inguste, din tavan pana la podea, care dau lumina naturala simetrica pe chipul oglindit, plante in baia luminoasa cu ferestra mare, deschisa, cu perdea alba pana la podea. Mansarda cu luminatoare zenitale largi . . atelier pentru pici
Toate ca toate, dar vom avea nevoie de verde muuult imprejur . . arbusti cu flori, mure, rozinchine, gradina de legume curate, ghivece cu aromatice in bucatarie si afara, gazon de umblat desculti, de tavalit si de mirosit; in fundul gradinii un copac inalt, in care ne urcam, mancam fructe verzi, privim in departare peste case si gradini.
Patul in aer liber, ascuns de vegetatie, in care adormi pe spate, citind pe cerul inalt deasupra ta desenele norilor, herghelii. Auzi in somn fosnet de frunze si cotcodacit indepartat de gaini.
As tine gaini numai sa le aud subliminal. .
Casa mea e clar ca nu e in oras, asa-i?
Sunday, 5 April 2009
very funny
"Cred ca eu incep sa imi pierd rabdarea. La fiecare masa umplu bucataria: o data pana ii prepar tot ce e de preparat, apoi el nu vrea sa manance si o parte consistenta ajunge pe hainele lui, pe scaunul de masa, pe jos...
Parca nici nu am terminat bine de curatat, ca vine iarasi ora mesei si o luam de la capat."
M-a distrat sa citesc povestit de altcineva exact-exact
ca-n viata mea de zi cu zi :)
contextul, si alte asemenea aici
Parca nici nu am terminat bine de curatat, ca vine iarasi ora mesei si o luam de la capat."
M-a distrat sa citesc povestit de altcineva exact-exact
ca-n viata mea de zi cu zi :)
contextul, si alte asemenea aici
Saturday, 4 April 2009
Friday, 3 April 2009
de-ale noastre, ce stiti voi
Pruncul nu mai adoarme decat cu manutele alea scurtute si grasute incolacite in jurul gatului meu. Daca ma tii asa mami, dooormm liiin . . pana dimineata
Cand e necajita (foame) ma cauta cu privirea, fuge de-a busilea la mine ingaimand "Mmmmm-ma-mm.."
In rest, cat e ziua de lunga, Ttta-tti , Atti, Ta-ta-ta. Cand vorbesc cu el la telefon, se uita lung, apoi concluzioneza ca pentru ea : Att-ti
Am stiut dinainte de a se naste ca el va fi dragostea lor, febletea picilor nostri.
Lumea se mira cand o vede, ca are 8 dintisori, ca e grasuta si ca mai-mai merge imediat. Nu sunt toti bebelusii de 9 luni jumate asa?
Cand dadea cu ochii de mingea de baschet, se lipea de mine, ma strangea in brate ascunzandu-se pe jumate pe dupa mine, si-i arunca obiectului privirea aia tipica a ei, peste umar :) M-a distrat chestia asta, ca-i era teama de mingea de baschet; dar am lasat-o usurel, i-am explicat-o si demonstrat-o de la o distanta "safe", iar acum vad ca i-a trecut, a imblanzit-o. Si ea da cu piciorusul ala minuscul al ei in jucarii. Uneori are si nervisori de Mini-broscuta, maraie si da din manute autoritara :)
Patruleaza ca un catelus prin toate colturile, trage jos tot ce prinde, roade cabluri, aparate, agende, cartoane, hartii, hartii, hartii, slapi, ochelari de soare, servetele, dar nu si jucarii; si in nici un caz dinalea speciale de ros.
Mai e bebelus? Pana cand e bebelus?
E consecventa. Nu mananca legume. Mami, nu ti-am spus de la inceput sa nu vii cu dinastea la mine? Pireu de legume - sa nu vada. Eventual combinatii cu mar, branza de vaci sau grepfrut stors. Na, te pui cu gusturile omului??
In schimb a inceput usurel sa ia parte la meniurile familiei, pilaf, ficat de pui, paine cu unt si cascaval, spanac, galbenus fiert .. e ceva. Tare ma tem ca e spita lui ta'so, moftangioaica pur-sange. Numai taberele l-au salvat, dar pana acolo mai aveeem . .
Cand incepem masa, prima lingurita e servita cu o privire lunga, laterala, concentrata pe miros, aroma si textura. Dupa ce a privit oferta in recipient, gusta retinuta, din varful buzelor, nu cumva sa fie supa de pui sau mai stiu eu ce bazaconii. Apoi, daca e cazul, continuam colaborarea; daca nu, da peste lingurita de sare mancarea pe pereti.
Asta cand nu e vorba de fructe. La fructe simte din start savoarea in aer, da cu manutele in masa de nerabdare si aproba fiecare inghititura cu un mormait satisfacut. Si tot aproba, de la prima lingurita pana la ultima.
Ajutoor, ma ataca un bebelus dragut!!
Ma musca, ma smulge de par, ma zgarie, ma ciupeste mic si ascutit, heeelp!
Cand e necajita (foame) ma cauta cu privirea, fuge de-a busilea la mine ingaimand "Mmmmm-ma-mm.."
In rest, cat e ziua de lunga, Ttta-tti , Atti, Ta-ta-ta. Cand vorbesc cu el la telefon, se uita lung, apoi concluzioneza ca pentru ea : Att-ti
Am stiut dinainte de a se naste ca el va fi dragostea lor, febletea picilor nostri.
Lumea se mira cand o vede, ca are 8 dintisori, ca e grasuta si ca mai-mai merge imediat. Nu sunt toti bebelusii de 9 luni jumate asa?
Cand dadea cu ochii de mingea de baschet, se lipea de mine, ma strangea in brate ascunzandu-se pe jumate pe dupa mine, si-i arunca obiectului privirea aia tipica a ei, peste umar :) M-a distrat chestia asta, ca-i era teama de mingea de baschet; dar am lasat-o usurel, i-am explicat-o si demonstrat-o de la o distanta "safe", iar acum vad ca i-a trecut, a imblanzit-o. Si ea da cu piciorusul ala minuscul al ei in jucarii. Uneori are si nervisori de Mini-broscuta, maraie si da din manute autoritara :)
Patruleaza ca un catelus prin toate colturile, trage jos tot ce prinde, roade cabluri, aparate, agende, cartoane, hartii, hartii, hartii, slapi, ochelari de soare, servetele, dar nu si jucarii; si in nici un caz dinalea speciale de ros.
Mai e bebelus? Pana cand e bebelus?
E consecventa. Nu mananca legume. Mami, nu ti-am spus de la inceput sa nu vii cu dinastea la mine? Pireu de legume - sa nu vada. Eventual combinatii cu mar, branza de vaci sau grepfrut stors. Na, te pui cu gusturile omului??
In schimb a inceput usurel sa ia parte la meniurile familiei, pilaf, ficat de pui, paine cu unt si cascaval, spanac, galbenus fiert .. e ceva. Tare ma tem ca e spita lui ta'so, moftangioaica pur-sange. Numai taberele l-au salvat, dar pana acolo mai aveeem . .
Cand incepem masa, prima lingurita e servita cu o privire lunga, laterala, concentrata pe miros, aroma si textura. Dupa ce a privit oferta in recipient, gusta retinuta, din varful buzelor, nu cumva sa fie supa de pui sau mai stiu eu ce bazaconii. Apoi, daca e cazul, continuam colaborarea; daca nu, da peste lingurita de sare mancarea pe pereti.
Asta cand nu e vorba de fructe. La fructe simte din start savoarea in aer, da cu manutele in masa de nerabdare si aproba fiecare inghititura cu un mormait satisfacut. Si tot aproba, de la prima lingurita pana la ultima.
Ajutoor, ma ataca un bebelus dragut!!
Ma musca, ma smulge de par, ma zgarie, ma ciupeste mic si ascutit, heeelp!
Wednesday, 18 March 2009
Gradina de la cluj
In mai vom sustine workshopul The Garden Bookshop la Cluj, in cadrul super-evenimentului Zilele Arhitecturii
Initial ne gandeam la 10-15 participanti, dar pana acum s-au inscris peste 60 de studenti si absolventi de arhitectura, peisagistica si horticultura din Cluj, Timisoara si Bucuresti.
Se pare ca le-a placut tema, si multora dintre ei si ideea de a se "juca" direct cu scule si materiale "adevarate". O spun ei in randurile/scrisorile de intentie de la inscriere.
(E interesant sa fii behind the scene, sa citesti aplicatii, motivatii, sa vezi ce isi imagineaza si ce asteapta cateva zeci de oameni interesati de un eveniment si un domeniu, al tau)
Cred ca va iesi fain, suntem in pline pregatiri.
Despre workshop, aici.
Tuesday, 10 March 2009
Chiraieli in fapt de seara
E un lucru cunoscut, stie toata lumea
ca Ana e un copil zen
linistita, calma, stapana pe sine.
Da, toate astea se puteau afirma cu tarie,
pana cand . .
In urma cu trei saptamani au inceput sa ii iasa dintii de sus, patru la numar.
In urma cu doua saptamani, pe langa dintii in plina iesire, s-a adaugat marea deplasare: in patru labe, in picioare sau in fuga, tinandu-se bine de mainile mele, Ana ma poarta ea pe mine, de-mi ies fulgii. Si asta cam de dimineata pana seara. Gata ziua, uita de griji si ignora durerea de spate. Astea sunt efectele secundare ale deciziei (intelepte) de a nu folosi premergator.
In urma cu o saptamana, pe langa dintii care ies in continuare si efectele secundare ale deciziei intelepte de a evita premergatorul, de unde de neunde, copilul s-a ales cu o semi-raceala, cu stari subfebrile, lipsa poftei de mancare, nesomn si alte lucruri placute.
Acum s-au dus si noptile.
"Dintii" a spus medicul. Ca sa fim siguri, am mai cerut o a doua parere de specialitate. "Antibiotice" a spus al doilea medic, iar mie mi s-a facut piele de gaina. (Bine ca am scapat si de data asta fara sa i le administrez)
Febra a trecut, agitatia nu. Pentru prima oara am senzatia ca plansul si jelania sunt premeditate cu sange rece, si ca se incearca anumite manipulari. Cu toate astea, suntem in continuare at her service. "6-12 luni, perioada crizelor de tot felul" spune Spock. O fi stiind el ceva.
Cel mai mult am suferit cand mi s-au luat serile tarzii.
Parintii de bebelusi, ma intelegeti, au nervii tari, rabdarea de otel si rezistenta infinita. Rezista de cu dimineata de la ore mici, si-o tin asa rezistand, catu-i ziua de lunga la tavaleli, zgarieri, mofturi si chiraieli.
Dar seara . .
Seara, dupa ce pruncul obosit doarme dulce impacat cu somnul, atunci au si parintii momentul lor, timpul lor, clipele lor. O pace incredibila domneste in casa, e liniste in toate incaperile, iar parintii se transforma la loc, precum in povestea porcului, in ceea ce erau ei inainte de fapt. Nu mami si nu tati, ci Alex si Stef. Ce frumos: eu Alex, el Stef.
E mare lucru.
Sa poti fi din nou tu insuti,
chiar si pentru cateva ore,
sa te simti iarasi om.
Daca vrei sa te bucuri de celalalt, sa te bucuri.
Daca vrei sa citesti, sa citesti.
Daca vrei sa scrii, sa scrii.
Daca vrei sa asculti linistea, sa asculti linistea.
Iar cand i se rapeste omului si ultima ora . .
P.S.
Sa speram ca este doar o etapa efemera, si ca pruncul va dori din proprie initiativa, chiar va insista sa doarma iarasi in patutul lui, toata noaptea, incepand de pe la 9 seara si paaaaana dimineaaaaata . .
ca Ana e un copil zen
linistita, calma, stapana pe sine.
Da, toate astea se puteau afirma cu tarie,
pana cand . .
In urma cu trei saptamani au inceput sa ii iasa dintii de sus, patru la numar.
In urma cu doua saptamani, pe langa dintii in plina iesire, s-a adaugat marea deplasare: in patru labe, in picioare sau in fuga, tinandu-se bine de mainile mele, Ana ma poarta ea pe mine, de-mi ies fulgii. Si asta cam de dimineata pana seara. Gata ziua, uita de griji si ignora durerea de spate. Astea sunt efectele secundare ale deciziei (intelepte) de a nu folosi premergator.
In urma cu o saptamana, pe langa dintii care ies in continuare si efectele secundare ale deciziei intelepte de a evita premergatorul, de unde de neunde, copilul s-a ales cu o semi-raceala, cu stari subfebrile, lipsa poftei de mancare, nesomn si alte lucruri placute.
Acum s-au dus si noptile.
"Dintii" a spus medicul. Ca sa fim siguri, am mai cerut o a doua parere de specialitate. "Antibiotice" a spus al doilea medic, iar mie mi s-a facut piele de gaina. (Bine ca am scapat si de data asta fara sa i le administrez)
Febra a trecut, agitatia nu. Pentru prima oara am senzatia ca plansul si jelania sunt premeditate cu sange rece, si ca se incearca anumite manipulari. Cu toate astea, suntem in continuare at her service. "6-12 luni, perioada crizelor de tot felul" spune Spock. O fi stiind el ceva.
Cel mai mult am suferit cand mi s-au luat serile tarzii.
Parintii de bebelusi, ma intelegeti, au nervii tari, rabdarea de otel si rezistenta infinita. Rezista de cu dimineata de la ore mici, si-o tin asa rezistand, catu-i ziua de lunga la tavaleli, zgarieri, mofturi si chiraieli.
Dar seara . .
Seara, dupa ce pruncul obosit doarme dulce impacat cu somnul, atunci au si parintii momentul lor, timpul lor, clipele lor. O pace incredibila domneste in casa, e liniste in toate incaperile, iar parintii se transforma la loc, precum in povestea porcului, in ceea ce erau ei inainte de fapt. Nu mami si nu tati, ci Alex si Stef. Ce frumos: eu Alex, el Stef.
E mare lucru.
Sa poti fi din nou tu insuti,
chiar si pentru cateva ore,
sa te simti iarasi om.
Daca vrei sa te bucuri de celalalt, sa te bucuri.
Daca vrei sa citesti, sa citesti.
Daca vrei sa scrii, sa scrii.
Daca vrei sa asculti linistea, sa asculti linistea.
Iar cand i se rapeste omului si ultima ora . .
P.S.
Sa speram ca este doar o etapa efemera, si ca pruncul va dori din proprie initiativa, chiar va insista sa doarma iarasi in patutul lui, toata noaptea, incepand de pe la 9 seara si paaaaana dimineaaaaata . .
Monday, 2 March 2009
Un gand care ma sperie
La toamna voi relua cursurile, ar fi bine sa termin facultatea, daca tot mi-a mai trebuit una. Cum Bucurestiul pentru noi e sarac lipit in bunici, matusi si alte asemenea fiinte binecuvantate, o deductie logica simpla ma aduce in fata unui cuvant care ma inspaimanta.
Nici nu vreau sa-l pronunt, incepe cu b si se termina cu a.
B _ _ A
Cine, ce fel de, cat de, decee ??!!
Ma lesina pe dinauntru numai gandul la treaba asta.
Caut (disperata) o solutie pentru 1 octombrie 2009
Nici nu vreau sa-l pronunt, incepe cu b si se termina cu a.
B _ _ A
Cine, ce fel de, cat de, decee ??!!
Ma lesina pe dinauntru numai gandul la treaba asta.
Caut (disperata) o solutie pentru 1 octombrie 2009
Viata bate filmul la fundul gol
O sa fiu scurta pentru ca nu-mi place ce voi scrie.
Sunt trista si dezamagita. Sunt catranita si imbufnata.
In loc sa fiu la ora asta in locul dupa care tanjim de ceva vreme, avem placerea de a petrece inca doi sau trei ani in orasul traficului tupeist.
Nu ma intrebati dece si cum, ca n-am chef sa dezvolt subiectul.
However, e ceva in legatura cu IFLA EFLA, drept de semnatura, programe, afilieri si alte chestii dinastea la care n-am chef sa ma gandesc in acest context de trista amintire
Naiba m-a pus sa particip la prediplome . .
Oricum, ii multumesc Ioanei Tudora ca m-a "agatat"
(E o profa bestiala)
In anii ce vor urma (sper sa nu fie pentru tot restul vietii totusi), ca sa nu mai fiu asa trista, voi incerca sa descopar partile luminoase ale frumoasei capitale romanesti. Promit sa le impartasesc, tot pentru a nu mai fi asa de trista.
Cluj, we won't forget about you . . hang on!
Sunt trista si dezamagita. Sunt catranita si imbufnata.
In loc sa fiu la ora asta in locul dupa care tanjim de ceva vreme, avem placerea de a petrece inca doi sau trei ani in orasul traficului tupeist.
Nu ma intrebati dece si cum, ca n-am chef sa dezvolt subiectul.
However, e ceva in legatura cu IFLA EFLA, drept de semnatura, programe, afilieri si alte chestii dinastea la care n-am chef sa ma gandesc in acest context de trista amintire
Naiba m-a pus sa particip la prediplome . .
Oricum, ii multumesc Ioanei Tudora ca m-a "agatat"
(E o profa bestiala)
In anii ce vor urma (sper sa nu fie pentru tot restul vietii totusi), ca sa nu mai fiu asa trista, voi incerca sa descopar partile luminoase ale frumoasei capitale romanesti. Promit sa le impartasesc, tot pentru a nu mai fi asa de trista.
Cluj, we won't forget about you . . hang on!
Saturday, 28 February 2009
Ce ma face sa zambesc
Capreleirinucai m-a provocat sa spun cateva lucruri care ma fac sa zambesc, fiind la randu-i provocata de alta persoana , care la randul ei ..
Eu o trimit mai departe atat Alinei cat si Irinei, spre a-si aduce aminte ce le face pe ele sa zambeasca
Cu toate celulele ma face sa zambesc aerul fresh al primelor dimineti stralucitoare de primavara. Lumina alba de soare, vant caldicel si muguri verde-fraged pe garduri de spiraea. Cobor in pas vesel Republicii, in Cluj
Cu bucurie si multumire zambesc Broscutei la mutritele diverse pe care le face, cat e ea minuscul de mica. Mirare, incantare, cioculet, strengarie, pofta de a trage de par, premeditare, mijirea ochilor, privire peste umar, curiozitate de ratusca, chiot vesel :))
Expresiile ei sunt uimitor de diverse si fin diferentiate, iar eu normal, nici pe departe nu le pot exprima.
Cu nesfarsita duiosie ma face sa zambesc iubitul meu iubit, cu replicile lui de o ironie inocenta, aratandu-mi intodeauna the bright side of life.
Cu incantare zambesc florilor primite cand si cand de la cine mi-e mai drag
Cu ghidusie ma face sa zambesc reclama la mazarea cu umbrela
"Da, ador savoarea bondueeelle . ."
Cu usoara ironie zambesc citind randurile de mai sus, concepute sub un acces evident de astenie de primavara
Eu o trimit mai departe atat Alinei cat si Irinei, spre a-si aduce aminte ce le face pe ele sa zambeasca
Cu toate celulele ma face sa zambesc aerul fresh al primelor dimineti stralucitoare de primavara. Lumina alba de soare, vant caldicel si muguri verde-fraged pe garduri de spiraea. Cobor in pas vesel Republicii, in Cluj
Cu bucurie si multumire zambesc Broscutei la mutritele diverse pe care le face, cat e ea minuscul de mica. Mirare, incantare, cioculet, strengarie, pofta de a trage de par, premeditare, mijirea ochilor, privire peste umar, curiozitate de ratusca, chiot vesel :))
Expresiile ei sunt uimitor de diverse si fin diferentiate, iar eu normal, nici pe departe nu le pot exprima.
Cu nesfarsita duiosie ma face sa zambesc iubitul meu iubit, cu replicile lui de o ironie inocenta, aratandu-mi intodeauna the bright side of life.
Cu incantare zambesc florilor primite cand si cand de la cine mi-e mai drag
Cu ghidusie ma face sa zambesc reclama la mazarea cu umbrela
"Da, ador savoarea bondueeelle . ."
Cu usoara ironie zambesc citind randurile de mai sus, concepute sub un acces evident de astenie de primavara
Miscare
bucuresti-brasov-sibiu
brasov-bucuresti
sibiu-cluj-sibiu
cluj-tg mures-brasov
cu masina, cu trenul, cu Ana, fara Ana
lungi de cateva zile, scurte de cateva ore . .
life is full of surprises
***
brasov-bucuresti
sibiu-cluj-sibiu
cluj-tg mures-brasov
cu masina, cu trenul, cu Ana, fara Ana
lungi de cateva zile, scurte de cateva ore . .
life is full of surprises
***
Friday, 27 February 2009
Experimentul olita
Prima intalnire a Anei cu acest obiect care-i va deveni poate candva chiar prieten, s-a desfasurat dupa cum urmeaza:
Ana, aceasta este Olita
Olita, aceasta este Ana
Dupa prezentarea partilor, am luat copilasul uimit si l-am asezat binisor pe, mai bine spus in obiectul cu pricina.
Uimire maxima, era clar ca pruncul nu intuia nici pe departe utilitatea obiectului necunoscut, oricat de atragator se arata el de la distanta. In plus, funduletul nostru, la venerabila varsta de 8 luni, intra aproape cu totul in depresiunea dubioasa. S-a ridicat imediat si tinandu-se de picioarele mele se uita peste umar cu neincredere la OZN.
O strigare pe google iti aduce articole serioase pe tema asta, pareri legate de momentul propice (intre 18 si 30 de luni, adica pe romaneste un an jumate - doi ani jumate!) si tehnici de supravietuire a marii incercari, atat pentru pitici cat si pentru parinti. Scrierile respective abunda de termeni precum "dificultate", "nervozitate" si alte asemenea, in stransa legatura cu scopul final - eliminarea definitiva a scutecelor.
Bine-bine, astea sunt probleme mari ale copiilor mari, departe de noi asemenea ganduri. Pentru noi e un exercitiu inocent, de imaginatie si diversiune, fara urmarire de rezultate concrete. Lasam asta pentru mai tarziu . .
Acestea fiind zise, pentru moment olita neprihanita
ramane o piesa de mobilier atragatoare.
E cos de jucarii, sau palarie, mami?
Ana, aceasta este Olita
Olita, aceasta este Ana
Dupa prezentarea partilor, am luat copilasul uimit si l-am asezat binisor pe, mai bine spus in obiectul cu pricina.
Uimire maxima, era clar ca pruncul nu intuia nici pe departe utilitatea obiectului necunoscut, oricat de atragator se arata el de la distanta. In plus, funduletul nostru, la venerabila varsta de 8 luni, intra aproape cu totul in depresiunea dubioasa. S-a ridicat imediat si tinandu-se de picioarele mele se uita peste umar cu neincredere la OZN.
O strigare pe google iti aduce articole serioase pe tema asta, pareri legate de momentul propice (intre 18 si 30 de luni, adica pe romaneste un an jumate - doi ani jumate!) si tehnici de supravietuire a marii incercari, atat pentru pitici cat si pentru parinti. Scrierile respective abunda de termeni precum "dificultate", "nervozitate" si alte asemenea, in stransa legatura cu scopul final - eliminarea definitiva a scutecelor.
Bine-bine, astea sunt probleme mari ale copiilor mari, departe de noi asemenea ganduri. Pentru noi e un exercitiu inocent, de imaginatie si diversiune, fara urmarire de rezultate concrete. Lasam asta pentru mai tarziu . .
Acestea fiind zise, pentru moment olita neprihanita
ramane o piesa de mobilier atragatoare.
E cos de jucarii, sau palarie, mami?
Wednesday, 25 February 2009
Primul cuvant-obiect
Primul cuvant a fost ma-ma
Al doilea ta-ta
Maaama, ce copil corect am, cum stie ea sa le spuna pe fiecare la momentul lor, ce cumsecade si politicaly correct e!
Ne asteptam in continuare probalil la pa-pa . .
Azi, Mini-broscuta si-a dat seama ce importanta e comunicarea si a hotarat ca si vocabularul trebuie diversificat, nu doar gastronomia. Momentul pe care si l-a ales nu a fost unul oarecare, chiar daca total neasteptat pentru noi.
Eram mai multi prin bucatarie, discutam una-alta, proiecte, lucrari . .
Broscuta, calare pe mine pe canapea, se uita lung la Cornel, unul din unchii ei de fatza. Minute in sir l-a studiat, cu aerul ca ar incerca sa-si aminteasca ceva. Apoi, intr-o clipa de liniste, se aude limpede glasciorul cristalin al Anei fixandu-l din ochi pe Cornel: "Ca-ca"
Toti am izbucnit intr-un ras total, amintindu-ne acelasi lucru, "Cornele, ce-ai invatat-o?"
(Cu luni in urma, tot in bucatarie, mai pestrit la vorba si mai iute din fire, Cornel ma contrazicea apasat, pe nu mai stiu ce subiect: "Ei, cacat!". In clipa aia, Ana scoate un ras cristalin, de bebelus incantat. M-am uitat la ea uimita si am repetat "cacat". Acelasi ras din tot sufletul. Ok . .)
Sa fi retinut bebelusul cuvantul poznas?
Oare povestea are vre-o legatura subliminala cu faptul ca azi, impreuna cu tatal ei, dupa multe cautari, comparatii si cugetari, i-am gasit Broscutei olita ideala?
Maine, la ca-ca-ul de dimineata vreau sa fac experimentul.
Poate fi un moment istoric
PSLE
Observ ca Ana e genul "gandesc de trei ori inainte, si rostesc raspicat din prima"
La fel a facut la fiecare cuvant nou, ni l-a servit direct, corect, fara vocalize pregatitoare. Cum spuneam,
Ana, te respect
Al doilea ta-ta
Maaama, ce copil corect am, cum stie ea sa le spuna pe fiecare la momentul lor, ce cumsecade si politicaly correct e!
Ne asteptam in continuare probalil la pa-pa . .
Azi, Mini-broscuta si-a dat seama ce importanta e comunicarea si a hotarat ca si vocabularul trebuie diversificat, nu doar gastronomia. Momentul pe care si l-a ales nu a fost unul oarecare, chiar daca total neasteptat pentru noi.
Eram mai multi prin bucatarie, discutam una-alta, proiecte, lucrari . .
Broscuta, calare pe mine pe canapea, se uita lung la Cornel, unul din unchii ei de fatza. Minute in sir l-a studiat, cu aerul ca ar incerca sa-si aminteasca ceva. Apoi, intr-o clipa de liniste, se aude limpede glasciorul cristalin al Anei fixandu-l din ochi pe Cornel: "Ca-ca"
Toti am izbucnit intr-un ras total, amintindu-ne acelasi lucru, "Cornele, ce-ai invatat-o?"
(Cu luni in urma, tot in bucatarie, mai pestrit la vorba si mai iute din fire, Cornel ma contrazicea apasat, pe nu mai stiu ce subiect: "Ei, cacat!". In clipa aia, Ana scoate un ras cristalin, de bebelus incantat. M-am uitat la ea uimita si am repetat "cacat". Acelasi ras din tot sufletul. Ok . .)
Sa fi retinut bebelusul cuvantul poznas?
Oare povestea are vre-o legatura subliminala cu faptul ca azi, impreuna cu tatal ei, dupa multe cautari, comparatii si cugetari, i-am gasit Broscutei olita ideala?
Maine, la ca-ca-ul de dimineata vreau sa fac experimentul.
Poate fi un moment istoric
PSLE
Observ ca Ana e genul "gandesc de trei ori inainte, si rostesc raspicat din prima"
La fel a facut la fiecare cuvant nou, ni l-a servit direct, corect, fara vocalize pregatitoare. Cum spuneam,
Ana, te respect
Sunday, 22 February 2009
Pinus sylvestris
Plimbari de iarna prin Sub-Arini
Pini inalti, batrani, cu coaja rosie
spre crestet
Un Sibiu plin de pace . .
Sunday, 15 February 2009
Era un trafic infernal . .
Aud prin presa (nu sari, ca n-am zis presa scrisa) acum cativa ani, ca exista oameni care au cate un site al lor propriu, si scriu acolo in fiecare zi ce fac, ce gandesc, pun poze cu ei, ca un jurnal, dar pe care ti-l citeste toata lumea, oricine de pe planeta.
Bah, ce idee, ce ciudaaat!
Asa, sa intre oricine sa-ti stie viata . .
Si in fond, intereseaza pe cineva ca azi ai fost tu la shopping si ti-ai luat bete de urechi?
Pauza peste subiect, mai trec doi-trei ani.
Apoi, vad cate unii - altii prieteni, ca au site dinasta pe net.
"Blog" aflu ca-i spun. Blog? De la ce vine asta.. n-are nici o rezonanta, suna infundat, imi spun in gand.. o fi.
Dupa o vreme, dau si peste bloguri maternale-familiste-copilaresti, in care Gigel (ce-om avea cu numele asta?) face istorie cu primul lui ca-ca, prima poza pe olita si prima marmelada intinsa pe canapea. Daca pana atunci toata chestia ma lasa rece si total nesimtitoare, in clipa cand am dat de eroul Gigel, pur si simplu n-am mai rezistat.
Am simtit brusc un imbold puternic, arzator, de a pasi in lumina reflectoarelor, de a urca si eu pe scena si de a deveni vestita pe intreaga planeta prin experientele mele de zi cu zi, asa minore cum sunt; si nu in ultimul rand, prin cele ce aveam de spus.
Mi-am dat seama ca viata asta e trecatoare, ca trebuie sa profitam de orice ocazie, si ca - iata - fiecare are acum sansa de a se exprima in felul lui, liber si nestingherit, intr-un sistem fara granite si fara de oprelisti. Fiecare care "are ceva de spus", bineinteles.
Cum eu trec uneori uluitor de repede de la gand la fapta, am dat click pe patratelul portocaliu cu B, si am iesit la lumina . .
Putin stangaci, impletindu-ma printre butoane, mi-am deschis blog. Click pe "postare noua", sii . .
Ce sa scriu?
Mi-am adus aminte ca trebuie sa scriu ce-mi trece mie prin cap, cum faceam mai demult in jurnal. Aha, ok. Si am lansat primele ecouri in eter. Eram eu si foaia mea de net.
Apoi mi-am colorat foaia, am descoperit cum sa afisez fotografii . . deja ma simteam in largul meu.
Si-am mai scris.
Intre timp, (vine de la sine) mai si citesti. Ce?
Alte bloguri, bineinteles. Bloguri-bloggeri, postari, depinde ce gasesti prin blog-rolluri. (Daca nu intelegi anumiti termeni, pe care nu-i intelegeam nici eu deloc exact la vremea respectiva, inseamna ca n-ai blog. Inca.)
Si uite asa, din blog in blog am observat ca sunt zeci, sute, miliarde de bloguri. Intai le-am descoperit pe cele din felia mea, gradinita online. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca sunt o gramada de mame ca mine, care scriu (preferabil nu-)despre scutece, colici, sling si alte asemenea; ce le arde pe fiecare mai tare. Si nu doar ca scriu, ci si comenteaza, se imprietenesc. Deci a, e tot cam ca pe forum, o comunitate, o vecinatate. blogurile astea nu sunt precum cartile in raft, fiecare intre copertile ei, ci interactive, super inter-linkuite, sociale.
M-am simtit ca intrata intr-o camera necunoscuta, in care se aprinde brusc lumina si unde te credeai singur cu foaia ta, te vezi inrolat in "matrice": dreapta bloguri, stanga bloguri, deasupra, dedesubt - bloguri pe zeci de randuri. Adica nu esti singur in autocar . . Nu ca ma credeam eu singura din blogosfera, Doamne-fereste, dar nu ma asteptam la atata trafic intre colegi. Cand mi-am facut blog, imi inchipuiam ca voi emite, si atat; nu mi-am imaginat ca voi si citi, ca se vor crea legaturi. Adica (si cu asta inchei ideea pe care patinez), daca mi-am deschis magazin, credeam ca voi fi mereu in spatele tejghelei, nu in vizita prin restul magazinelor din mall, pardon de expresie.
Am spus magazin? Cu asta am atins alta dimensiune a bloggingului. Ceva la care nu m-ar fi dus mintea. O surpriza care mi s-a aratat tot asa, din mers. Cum ca de fapt bloggingul e o sursa de rotunjire pecuniara, ca de fapt toata chestia se face din interes si cu un scop discret dar sigur, si ca e o intreaga teorie care sta la baza, etc etc. Oaau, deci asta era de fapt . . si eu care credeam ca asta o face omul din pasiune, cu neprihanirea duhului. Ei, dar sigur, nu toata lumea . .
Si uite asa se descopera nestiutorului realitatea de zi cu noapte. In fond nu e nimic rau, e doar ideea stanjenitoare ca-ti vinzi viata, dar la urma urmei poti s-o iei ca pe un job ultra flexibil si personalizat, daca vrei narcisist. Numai sa nu trebuiasca sa scrii cu fortare. "Hei, John, mai posteaza ceva ca maine trebuie sa platim banca"
Si in plus, sunt bloguri inteligente, pe o tema aleasa, care fac un trafic specializat, in cautare de inspiratie si informare. Asta chiar ca merita o rasplata. Dar departe de mine acest gand, si zic deocamdata pentru ca doar ne-a avertizat JR pe toti, sa "never say never".
Mai mentionez ca primii bloggeri din Romania mi se pare ca au fost computeristii, baietii care mancau netul pe paine, ei au dat startul la blogosfera prin 2005, pare-mi-se.
Cam asta despre experienta mea de blogger.
Si dupa toate astea, ramane intrebarea neelucidata (valabila doar pentru cei care scriu ca mine, aiurea, fara un scop folositor) daca o faci pentru tine sau pentru ceilalti.
L.E.
Nu mai scrieti subsoluri cu P.S.
Acum, de mult se foloseste LE, adica later edit.
Ole!
Bah, ce idee, ce ciudaaat!
Asa, sa intre oricine sa-ti stie viata . .
Si in fond, intereseaza pe cineva ca azi ai fost tu la shopping si ti-ai luat bete de urechi?
Pauza peste subiect, mai trec doi-trei ani.
Apoi, vad cate unii - altii prieteni, ca au site dinasta pe net.
"Blog" aflu ca-i spun. Blog? De la ce vine asta.. n-are nici o rezonanta, suna infundat, imi spun in gand.. o fi.
Dupa o vreme, dau si peste bloguri maternale-familiste-copilaresti, in care Gigel (ce-om avea cu numele asta?) face istorie cu primul lui ca-ca, prima poza pe olita si prima marmelada intinsa pe canapea. Daca pana atunci toata chestia ma lasa rece si total nesimtitoare, in clipa cand am dat de eroul Gigel, pur si simplu n-am mai rezistat.
Am simtit brusc un imbold puternic, arzator, de a pasi in lumina reflectoarelor, de a urca si eu pe scena si de a deveni vestita pe intreaga planeta prin experientele mele de zi cu zi, asa minore cum sunt; si nu in ultimul rand, prin cele ce aveam de spus.
Mi-am dat seama ca viata asta e trecatoare, ca trebuie sa profitam de orice ocazie, si ca - iata - fiecare are acum sansa de a se exprima in felul lui, liber si nestingherit, intr-un sistem fara granite si fara de oprelisti. Fiecare care "are ceva de spus", bineinteles.
Cum eu trec uneori uluitor de repede de la gand la fapta, am dat click pe patratelul portocaliu cu B, si am iesit la lumina . .
Putin stangaci, impletindu-ma printre butoane, mi-am deschis blog. Click pe "postare noua", sii . .
Ce sa scriu?
Mi-am adus aminte ca trebuie sa scriu ce-mi trece mie prin cap, cum faceam mai demult in jurnal. Aha, ok. Si am lansat primele ecouri in eter. Eram eu si foaia mea de net.
Apoi mi-am colorat foaia, am descoperit cum sa afisez fotografii . . deja ma simteam in largul meu.
Si-am mai scris.
Intre timp, (vine de la sine) mai si citesti. Ce?
Alte bloguri, bineinteles. Bloguri-bloggeri, postari, depinde ce gasesti prin blog-rolluri. (Daca nu intelegi anumiti termeni, pe care nu-i intelegeam nici eu deloc exact la vremea respectiva, inseamna ca n-ai blog. Inca.)
Si uite asa, din blog in blog am observat ca sunt zeci, sute, miliarde de bloguri. Intai le-am descoperit pe cele din felia mea, gradinita online. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca sunt o gramada de mame ca mine, care scriu (preferabil nu-)despre scutece, colici, sling si alte asemenea; ce le arde pe fiecare mai tare. Si nu doar ca scriu, ci si comenteaza, se imprietenesc. Deci a, e tot cam ca pe forum, o comunitate, o vecinatate. blogurile astea nu sunt precum cartile in raft, fiecare intre copertile ei, ci interactive, super inter-linkuite, sociale.
M-am simtit ca intrata intr-o camera necunoscuta, in care se aprinde brusc lumina si unde te credeai singur cu foaia ta, te vezi inrolat in "matrice": dreapta bloguri, stanga bloguri, deasupra, dedesubt - bloguri pe zeci de randuri. Adica nu esti singur in autocar . . Nu ca ma credeam eu singura din blogosfera, Doamne-fereste, dar nu ma asteptam la atata trafic intre colegi. Cand mi-am facut blog, imi inchipuiam ca voi emite, si atat; nu mi-am imaginat ca voi si citi, ca se vor crea legaturi. Adica (si cu asta inchei ideea pe care patinez), daca mi-am deschis magazin, credeam ca voi fi mereu in spatele tejghelei, nu in vizita prin restul magazinelor din mall, pardon de expresie.
Am spus magazin? Cu asta am atins alta dimensiune a bloggingului. Ceva la care nu m-ar fi dus mintea. O surpriza care mi s-a aratat tot asa, din mers. Cum ca de fapt bloggingul e o sursa de rotunjire pecuniara, ca de fapt toata chestia se face din interes si cu un scop discret dar sigur, si ca e o intreaga teorie care sta la baza, etc etc. Oaau, deci asta era de fapt . . si eu care credeam ca asta o face omul din pasiune, cu neprihanirea duhului. Ei, dar sigur, nu toata lumea . .
Si uite asa se descopera nestiutorului realitatea de zi cu noapte. In fond nu e nimic rau, e doar ideea stanjenitoare ca-ti vinzi viata, dar la urma urmei poti s-o iei ca pe un job ultra flexibil si personalizat, daca vrei narcisist. Numai sa nu trebuiasca sa scrii cu fortare. "Hei, John, mai posteaza ceva ca maine trebuie sa platim banca"
Si in plus, sunt bloguri inteligente, pe o tema aleasa, care fac un trafic specializat, in cautare de inspiratie si informare. Asta chiar ca merita o rasplata. Dar departe de mine acest gand, si zic deocamdata pentru ca doar ne-a avertizat JR pe toti, sa "never say never".
Mai mentionez ca primii bloggeri din Romania mi se pare ca au fost computeristii, baietii care mancau netul pe paine, ei au dat startul la blogosfera prin 2005, pare-mi-se.
Cam asta despre experienta mea de blogger.
Si dupa toate astea, ramane intrebarea neelucidata (valabila doar pentru cei care scriu ca mine, aiurea, fara un scop folositor) daca o faci pentru tine sau pentru ceilalti.
L.E.
Nu mai scrieti subsoluri cu P.S.
Acum, de mult se foloseste LE, adica later edit.
Ole!
Thursday, 12 February 2009
Bebelusi destepti
Cum sa formam si sa dezvoltam inteligenta copiilor nostri
Dr. Robin Fancourt
Ed. Elena Francisc Publishing 2007
17 lei, 238 pagini, fara chipuri
Cartea accentueaza rolul prezentei directe si a implicarii parintelui pentru cei mici, si mai ales pentru cei foarte foarte mici. Totul se intampla pana la 6 ani, perioada critica fiind pana la 3 ani (adica ACUM).
"A le vorbi, canta si citi copiilor, a le incuraja si sustine abilitatile proaspat aparute, a-i imbrtisa, mangaia si a te juca cu ei sunt cateva dintre ingredientele necesare construirii creierului lor. Puterea acestor experiente simple poate fi observata la sugarii si copii mici care stralucesc de o curiozitate vie si o incantare in fata vietii"
Despre atasamente stabile, sentimentul apartenentei, muzica, traditii si impactul nutritiei, totul pe o structura (serioasa) de termeni tehnici care iti reveleaza modul in care se formeaza creierul si mecanismele prin care este influentat de experiente si mediu. Cortex cerebral, impact, conexiuni si retele neuronale, iti devin notiuni familiare cu ajutorul studiilor de caz si a exemplelor concrete.
Un capitol de incheiere usor utopic te face sa visezi frumos pe final.
De subliniat si citit-amintit din cand in cand.
Titlul promitator se adevereste in continut, nimic de zis.
Pe coperta usor neispirata ca design, as fi preferat totusi un copil cu globul ocular alb.
Altfel, o carte al carei continut e bine sa te impregneze
Titlu recomandat AP
Tuesday, 10 February 2009
Long time no see
O sa punctez in fuga mersul de-a busilea Autentic,
ridicarea din senin din pozitia pentru parinti linistitoare la orizontala (fie dorsala, fie ventrala) in pozitia perfect verticala, cu priza ferma pe balustrada patutului.
Stam asa pana ne plictisim (uni din noi), ceilalti fiind de-a dreptul fascinati de noua persectiva asupra lumii.
Mai punctam mersul tinut de manute din camera pana la bucatarie si inapoi, noul mod de deplasare pentru care optam de fiecare data, in pasi maari, mult mai mari decat ne-am astepta de la o gaza asa mica
Nu stiu cum se face ca nu am timp, computerul ma satisface enorm cand il tin inchis cate 3-4 zile, si sa ma plictisesc nu cred ca mi s-a mai intamplat de cateva zeci de luni (ca sa ma exprim in limbaj puericultor)
In nici un caz nu e de vina Ana, ea imi ocupa tot timpul, dar nu mi-l consuma, intelegi ce vreau sa spun
In alt plan se intampla deplasari la Cluj, pregatiri, impachetari-despachetari, emotii, bucurie, planuri, intrebari, griji, nerabdare . .
Apartamentul (a fost sa fie un apartament) ne asteapta, mult mai mare si mai ieftin decat ne gandeam noi (mersi, Paul!)
Lucrari de terminat la Bucuresti, refuzul politicos al noilor clienti de acolo (stiti, noi plecam..), si gandul la Cluj, unde domneste liniste si pace
"No clients, no job, no problem"
Pleci din tara banilor, unde ai o retea sanatoasa de clienti, unde iti vin lucrari fara sa misti un deget, si te duci acum, in plina criza, pe un taram nou, unde nu te stie nimeni (publicul-tinta), nu ai clienti, iar piata mai e si la un nivel de deszvoltare cu 3-4 ani mai inapoi. Uff.. God help us.
Doamne, fa cumva si ajuta-ne, daca nu pentru seriozitatea si calitatea asigurate de Stef, atunci macar pentru entuziasmul meu efervescent, pentru optimismul (inconstient?) si increderea noastra incurabila.
Pe muchie de cutit?
Poate, putin . .
ridicarea din senin din pozitia pentru parinti linistitoare la orizontala (fie dorsala, fie ventrala) in pozitia perfect verticala, cu priza ferma pe balustrada patutului.
Stam asa pana ne plictisim (uni din noi), ceilalti fiind de-a dreptul fascinati de noua persectiva asupra lumii.
Mai punctam mersul tinut de manute din camera pana la bucatarie si inapoi, noul mod de deplasare pentru care optam de fiecare data, in pasi maari, mult mai mari decat ne-am astepta de la o gaza asa mica
Nu stiu cum se face ca nu am timp, computerul ma satisface enorm cand il tin inchis cate 3-4 zile, si sa ma plictisesc nu cred ca mi s-a mai intamplat de cateva zeci de luni (ca sa ma exprim in limbaj puericultor)
In nici un caz nu e de vina Ana, ea imi ocupa tot timpul, dar nu mi-l consuma, intelegi ce vreau sa spun
In alt plan se intampla deplasari la Cluj, pregatiri, impachetari-despachetari, emotii, bucurie, planuri, intrebari, griji, nerabdare . .
Apartamentul (a fost sa fie un apartament) ne asteapta, mult mai mare si mai ieftin decat ne gandeam noi (mersi, Paul!)
Lucrari de terminat la Bucuresti, refuzul politicos al noilor clienti de acolo (stiti, noi plecam..), si gandul la Cluj, unde domneste liniste si pace
"No clients, no job, no problem"
Pleci din tara banilor, unde ai o retea sanatoasa de clienti, unde iti vin lucrari fara sa misti un deget, si te duci acum, in plina criza, pe un taram nou, unde nu te stie nimeni (publicul-tinta), nu ai clienti, iar piata mai e si la un nivel de deszvoltare cu 3-4 ani mai inapoi. Uff.. God help us.
Doamne, fa cumva si ajuta-ne, daca nu pentru seriozitatea si calitatea asigurate de Stef, atunci macar pentru entuziasmul meu efervescent, pentru optimismul (inconstient?) si increderea noastra incurabila.
Pe muchie de cutit?
Poate, putin . .
Subscribe to:
Posts (Atom)