Theo Jansen

Sculptor cinetic, olandez
A plecat din fizica, s-a perindat prin pictura,
si a devenit sculptor-mecanic-inventator . .

Chestiile alea ale lui imi fac piele de gaina, ma fascineaza

Omul isi traieste viata
dupa principiul sanatos
U r m e a z a - t i . s e t e a

And he's still alive!

Our new apartment

Am avut un vis ciudat . .
in care se facea ca ne mutam mereu dintr-o casa inchiriata in alta
ba ultima oara chiar la bloc.
Si ca am zugravit in patru ani de trei ori
(din cauza mea, pentru ca sunt obsedata sa fie totul proaspat, si nu dezirez peretii locuiti de altii)



Iar ultima oara cu mainile noastre,
fara ajutor platit ca in alte dati, floare la ureche
si chiar mai mult de una singura, pentru ca Stefi era plecat la lucrari, sa faca banicei,
sa treaca criza
care se pare ca nu se joaca
si ne ajunge si pe noi usor-usurel
pan' la gleznisoare
pan' la pulpisoare
pan' la subsuori . .



Ultimul haos se facea ca a durat
o zi
doua zile
doua saptamani..
Nu se mai termina, nu se mai lumina, nu se mai desprafuia
iar ea de dorul Anei cu jale se frangea



Dar cum eu n-am cosmaruri niciodata, doar vise,
se facea ca totul era amestecat cu jocul
de-a texturile,
de-a cine cojeste cea mai lunga fila de zugraveala veche de pe tavan,
de-a mama si de-a tata,
de-a privitul ferestrelor invadate de verde-viu
si a petalelor galbene de floarea soarelui
daruite de iubit pe inserat, in plimbari nocturne . .




In concluzie, a fost ingrozitor de greu
Dar ce minunat e sa ai peretii proaspeti si armonizati.

Si nu. Nu e o idee buna sa nuantezi tavanul in tonuri inchise, etapa amorsa m-a convins.
Plafonul coboara vizual cu un metru si te apasa neguros inchizandu-ti zarea gandurilor
Alb, alb, albbb!

Bio-realizarea verii 2009

Dupa doua luni de absenta blogosferica,
in care am trait intens, (am ras-am-plans, am muncit, am iubit si crescut Broscuta, am fotografiat, am zugravit, am calatorit, mi-am simplificat viata, am planuit)

timp in care de aici din blogosfera a parut ca tac,
din lipsa de idei, precis
ca nu mai fac nimic
nici eu, nici ai mei, nici cunoscutii,
ca nu mai suflam, nu mai respiram si probabil de fapt nici nu mai existam . .

Ei bine,
dupa doua luni ma intorc cu sufletul la gura sa va anunt ceva foarte important.
E o rezolvare, o solutionare sau chiar o realizare a mea,
de importanta capitala pentru vara lui 2009
si bineinteles pentru tot restul vietii mele.

Nu ghiciti, nu?
Ati avea ceva banuieli, dar ce legatura sa aiba fotografia?
Am mila de nerabdarea voastra si va spun direct, nu mai lungesc vorba:
M-am lasat de inghetata.

Asa cum in alte epoci m-am mai lasat si de alte chestii la fel de nocive, acum am reusit-o si pe asta. Din lista viciilor palpabile, era printre ultimle ramase, si foarte batatoare la ochi.
Se face mai bine de o luna fara nici o inghetata.
Fata de caderea zilnica in pacat de pana acum, e o realizare.
Nu ma credeam in stare, si ma perpeleam de grija si remuscare, pana am hotarat sa zic stop, tot atat de dureros brusc ca in alte randuri . .
Motivele renuntarii la inghetata sunt in general doua: ingrasarea peste masura si chimicalaraia grosiera care le compune. La mine primul chiar nu se pune (nicicum nu se depune!), dar al doile a nu iarta pe nimeni.
Sunt mandra, nu credeam ca voi putea vreodata a spera.

P.S. optimist
Nu inseamna ca trebuie omul sa renunte la o atat de aleasa placere a vietii,
trebuie doar sa si-o faca singur, acasa, in liniste sau pe o muzica buneasa, dupa o reteta aleasa

Am observat ca pe masura ce am inceput cenzura chimicala, venim de la Carrefour cu cosul tot mai gol :))