am mai povestit lucrurile astea, sari peste postare
dar pentru mine se pare ca e o tema staruitoare si ceva ma face sa revin
deci era asa..
dupa ce am petrecut copilaria, adolescenta, studentia si primii doi ani de jobbing la Cluj, timp in care s-a intamplat si miracolul prin care Stefan a intrat in viata mea, aveam evident ca orice tanar roman din perioada respectiva, MARELE VIS DE A PLECA. Era puternic. toti colegii si prietenii nostri vorbeau despre asta. unde sa plece, cum sa plece, cu cine sa plece si cand sa plece. totul era chestie de timp si de descurcareala. Primii care "reuseau", erau cei mai isteti.
Eu vroiam sa ma fac artista la New York, sau la Paris. Stef visa sa se piarda prin munti in Noua Zeelanda. Am fi conceput sa ne mutam si-n tarile nordice, Norvegia, Islanda, Danemarca. sa ne stabilim acolo definitiv. cat mai definitiv.
Apoi ai nostri au inceput sa insiste sa nu plecam asa departe, sa ramanem macar in Europa. Am zis ok, merge si Germania, Olanda. Apoi ai nostri au mai insistat umpic, haideti totusi mai aproape, sa fiti la cateva sute-mii de kilometri.. si-atunci am zis ok, hai sa nu mai plecam asa departe, ramanem in Romania.
Si asta ne-a salvat de instrainare prea tare, am plecat doar la Bucuresti.
am petrecut acolo 8 ani, intre 2005 si 2013
am facut facultatea de peisagistica, am lucrat amandoi la cateva firme in domeniu, apoi ne-am deschis firma noastra proprie si am trait fericiti de la o luna la alta, cu cei doi-trei banuti pe care ii faceam.
Intre timp au inceput sa apara copiii, si odata cu ei am inceput sa ne facem si prieteni.
Am locuit pe Luterana, in Baneasa, si in Amzei. Un eveniment, o intalnire, un yogilates si un slacking in Izvor.. viata curgea destul de frumos. Pentru mine Bucurestiul a fost o etapa de recuperare a traiectoriei.
Acolo m-am nascut, cand maica-mea era studenta acolo in anul 1 la medicina, si a fost nevoie sa ma intorc la el sa imi simt locul de nastere, sa-l recunosc si sa ma recunoasca. Sa il asimilez si sa il inteleg. Apoi, pe masura ce trecea timpul era clar ca noi nu vom ramane in Bucuresti, pentru ca traficul zilnic de acolo pentru noi era insuportabil, pentru ca domina un anume spirit cu care nu eram compatibili in totalitate, si pentru ca scara orasului te pierde de tine insuti. Si mai ales, aveam un DOR mare pe dinauntru, care ne-a spus intodeauna ca noi trebuie sa ne intoarcem acasa. Misiunea noastra acolo se incheiase. Ii pastrez amintiri dragi si o imagine de ansamblu luminoasa si plina de amintiri faine.
Asa ca dupa 8 ani am plecat, ne-am intors pe meleagurile noastre.
In februarie 2013, imediat dupa nasterea lui Vladut ne-am mutat inapoi la Cluj.
Acum se implineste un an de cand ne-am intors aici.
E fain, e bine, e 'homy.. dar e la bloc :)
Iar casa noastra cu gradina si cu nuc in fundul curtii, la care tanjim de cativa ani de zile, n-a incetat sa ne bantuie sufletul
Asa ca desigur, cum am pus piciorul in apartamentul nostru cochet de la etajul 9 din Cluj, am inceput sa umblam prin satele de primprejur pentru a ne gasi LOCUL
continuarea in postul urmator
Showing posts with label downshifting. Show all posts
Showing posts with label downshifting. Show all posts
Sunday, 16 March 2014
Monday, 5 March 2012
piramida redesigned
se pare ca ideea cu cerealele n-a fost prea buna. v-am zis ca o teorie tine 10 ani.
well tocmai au trecut cei 10 ani de cereale.. :))
asa ca eu imi iau bebelusul bãlai, copilita de trei-ani-adica-cinci si dragul meu preabunul si preabland, si las in urma fara sa clipesc orasul asta care ne sufoca. iau teren, 5.000 de metri, bat cui pe cui din stinghiute cotete de gaini, de rate si de porumbei, de iepuri-vaci-purcei-si-cai, si mai incolo sap un iaz de pastravi mici. seman pe randurile din fata ardei rosii agrise rozinchine si salata verde miraculoasa, mai ceva ca cea din gradina ursului, si mai in spate pun livada frumoasa de ciresi. si-ntre ciresi sa punem peri
si mere-verzi-de-vara si gutui.
si-n spate, cat vedem cu ochii, intindem lanuri fosnitoare, sa ni le unduiasca vantul rece in furtuni de mai
dar intai sa dau diploma asta frumos.
..desi cand am aflat ca Ea nu mai e in the business.. mi s-a taiat pofta de jumate.
cum sa nu mai fie Ea. e absurd, Ea e totul. focul focurilor
Tuesday, 23 March 2010
Friday, 27 November 2009
Cu bicicleta prin bucuresti
Prima data in oct 09
Ca sa nu ma mai inghesui in ratb si fiind sambata, m-am gandit sa iau eu frumos bicicleta la plimbare . .
In liceu si inadevarata prima studentie, nu ma dadeam jos de pe bicicleta fie vara fie iarna, mergeam calare absolut peste tot. Eram putin obsedata. Cand am venit insa in Bucuresti, traficul naucitor m-a naucit. Mi-a luat un an pana sa cutez sa ma aventurez la volan si 4 pana sa reincep sa pedalez.
Am inceput asa usor, cu o tura care taie jumate de Bucuresti: Pajura – Chibrit – Podul Grand – Cora Lujerului Militari dupa blocuri. Aici am petreut cateva ore cu masurat, analiza socio prin sondaje, fotografiat, in fine toate cele pentru situl de dupa blocuri pe care il avem in proiect, dupa care . . oau. Mi-am dat seama ca sunt libera ca pasarea cerului, dotata si cu aparat de viteza super-slim-strecurator-prin-trafic, asa ca mi-am luat calul si da-i. Unde vezi cu ochii!
N-am mers mult ca am trecut pe langa Politehnca. Prin gard se ghiceau niste spatii de verdeata destul de vaste, asa ca am virat usurel si m-am afundat in gradinile inginerilor. Minunatiile pe care le-am gasit acolo le puteti vedea aici, iar dupa ce le-am explorat, mi-am continuat drumul iesind in cu totul alta parte a Bucurestiului.
M-am stercurat binisor printre santierele si trecerile improvizate de la pasaj Basarab, am trecut prin fata Garii de Nord, si de acolo in Victoriei.
Ajunsa in zone mai curatele, prin centru, am fost intampinata de benzi prietenoase speciale pentru bycicle-people. Frumooos.. foarte frumos, chiar banda dubla, cate una pentru fiecare sens de mers. Lasand la o parte sentimentul de ingradire pe care il am daca trebuie sa merg pe un traseu exact, care imi spune sa calc numai in ACEST centimetru, senzatie pe care am avut-o si cand am facut prima oara traseul din IKEA, deci lasand la o parte aceste senzatii si trairi (pentru ca trairile noastre intime sunt cam primele lucruri pe care le abandonam in general), m-am lasat preluata de bandă si condusa liin.. pana la capat. Nu stiam nici eu ca exista un capat, dar odata ajunsa la el, a fost clar: prin cilindrul-stalp de afisaj nu am cum sa trec, deci traseul a ajuns la capat.
De acolo, la liber . .
Pe Eminescu, pe Dacia, pe Verona, prin Victoriei . . pe bicicleta e cu totul altceva. Faţă de masina. Ai ochii deschisi, ai contact cu orasul, esti parte din el, nu un corp strain care doar tranziteaza lasand in urma un nor de gaz albastrui-negricios.
E o experienta eliberatoare, intineresti cu 10 ani, esti suplu si dinamic, te strecori pe unde vrei tu, exact in directia pe care o vrei, pe strada pe care o vrei, opresti unde vrei, EXACT unde vrei . . Ai o lejeritate fantastica, pe care nici nu ti-o mai poti imagina daca freci masina de cativa ani in traficul anchilozat al Bucurestiului, care te scurge ca pe un bustean de lemn la vale, blocat intre alte cateva sute de busteni inerti, plutind incet, aproape intepenit in masa incleiata din care nu te poti desprinde.
Bicicleta te elibereaza
Desi credeam ca mai usor ajung pe jos pana la mare decat cu bicicleta de la Chibrit pana in Militari, am fost surprinsa de eficienţă. 20 de minute mi s-a parut o cifra foarte frumoasa. Din Regie pana in Victoriei n-am facut mai mult de 10-15 minute. E mult mai rapid decat cu masina in 80% din cazuri. (Duminica noaptea la 2 te vei misca intr-adevar mai repede cu masina, fiind singur si neavand cu cine sa te incaieri in trafic. In rest, biciclistii dau clasa la capitolul timpi in Bucuresti, chiar si pe distante de oras de 5-10 km)
Nu mai pomenesc si de fitnessul pe care il faci zilnic in aercurat pardon de expresie,
de ocolurile intr-o doara asa dintr-o fuga printr-un parc ce iti vine in drum, etc etc.
Ati observat ca la o ditai coada la semafor pe 3 benzi, in jumate din masini e numai cate un singur om? 5 locuri posibile care ocupa o suprafata de 12mp sunt folosite de un singur om, care altfel, in postura de pieton sau in transport comun, sau ca biciclist ar avea o amprenta la sol de doar 1mp. Deci spatiul asta carosabil redus pe care ne batem toti in drumul spre casa, e risipit cu 1x12. (Sau 1x6 daca tineti la rigoare si presupunem ca o bicicleta ocupa 2mp la sol).
Stiu. Esti select si trebuie sa ajungi la birou elegant imbracat, netranspirat si cu mapa de hartoage nespalata de ploaie. Si eu sunt la fel, selecta, oama de afaceri, am intalniri cu clienti, am proiecte de prezentat, sunt si putin comoda, si mai ales, vreau sa dau bine desigur ca da . .
Milano, stie toata lumea ca este polul modei si al rafinamentului de look din lume. Milanezii - sunt mari amatori de scootere.
Nu caraitoare dinastea care duc pizza pe la noi, na-naa.
Scootere frumoase, negre, visinii, elegante, pline de stil. Iar conducatorii lor, niste tipi si tipese pusi la patru ace, ca scosi din cutie, foarte stylish, foarte image. Parcari de zeci de scootere si motoare de-a lungul strazilor, si totul devenit un mod foarte sic de transport. 2mp.
Deci si scuterul e excelent pentru ca rezolva criza spatiului carosabil (in loc sa incapem 10 masini incapem 50 de scutere).
O sa-mi spuneti ca tot n-am facut nimic, pt ca tot motor e si polueaza. De acord, dar motor mare poluare mare si motor mic poluare mica, asa ca pana rezolvam total poluarea, hai macar s-o injumatatim. Si in plus, argumentul cel mai tare este ca in curand vor apare cu siguranta pe scara larga motoare nepoluante, asa că să trecem noi pe scutere pana una alta, ca motoarele pe hydrogen si eco-fuel bat la usa.
In jumate din cazuri nu avem de carat nici pachete nici alte chestii pentru care sa ai nevoie de masina, nu e nici ploaie pt ca Bucurestiul e un oras secetos, iar in ultima vreme, din fericire, nici imaginea nu ti se sifoneaza, pt ca “da mai bine” sa fii ecologic decat grandoman. Dă mult mai bine.
Asta nu inseamna ca nu ma mai urc deloc in poluator, dar am inceput sa ma gandesc mai atent si sa aleg cu grija situatiile in care as putea sa merg mai bine cu bicicleta decat cu masina.
Oricum ajung mai rapid.
Ca sa nu ma mai inghesui in ratb si fiind sambata, m-am gandit sa iau eu frumos bicicleta la plimbare . .
In liceu si in
Am inceput asa usor, cu o tura care taie jumate de Bucuresti: Pajura – Chibrit – Podul Grand – Cora Lujerului Militari dupa blocuri. Aici am petreut cateva ore cu masurat, analiza socio prin sondaje, fotografiat, in fine toate cele pentru situl de dupa blocuri pe care il avem in proiect, dupa care . . oau. Mi-am dat seama ca sunt libera ca pasarea cerului, dotata si cu aparat de viteza super-slim-strecurator-prin-trafic, asa ca mi-am luat calul si da-i. Unde vezi cu ochii!
N-am mers mult ca am trecut pe langa Politehnca. Prin gard se ghiceau niste spatii de verdeata destul de vaste, asa ca am virat usurel si m-am afundat in gradinile inginerilor. Minunatiile pe care le-am gasit acolo le puteti vedea aici, iar dupa ce le-am explorat, mi-am continuat drumul iesind in cu totul alta parte a Bucurestiului.
M-am stercurat binisor printre santierele si trecerile improvizate de la pasaj Basarab, am trecut prin fata Garii de Nord, si de acolo in Victoriei.
Ajunsa in zone mai curatele, prin centru, am fost intampinata de benzi prietenoase speciale pentru bycicle-people. Frumooos.. foarte frumos, chiar banda dubla, cate una pentru fiecare sens de mers. Lasand la o parte sentimentul de ingradire pe care il am daca trebuie sa merg pe un traseu exact, care imi spune sa calc numai in ACEST centimetru, senzatie pe care am avut-o si cand am facut prima oara traseul din IKEA, deci lasand la o parte aceste senzatii si trairi (pentru ca trairile noastre intime sunt cam primele lucruri pe care le abandonam in general), m-am lasat preluata de bandă si condusa liin.. pana la capat. Nu stiam nici eu ca exista un capat, dar odata ajunsa la el, a fost clar: prin cilindrul-stalp de afisaj nu am cum sa trec, deci traseul a ajuns la capat.
De acolo, la liber . .
Pe Eminescu, pe Dacia, pe Verona, prin Victoriei . . pe bicicleta e cu totul altceva. Faţă de masina. Ai ochii deschisi, ai contact cu orasul, esti parte din el, nu un corp strain care doar tranziteaza lasand in urma un nor de gaz albastrui-negricios.
E o experienta eliberatoare, intineresti cu 10 ani, esti suplu si dinamic, te strecori pe unde vrei tu, exact in directia pe care o vrei, pe strada pe care o vrei, opresti unde vrei, EXACT unde vrei . . Ai o lejeritate fantastica, pe care nici nu ti-o mai poti imagina daca freci masina de cativa ani in traficul anchilozat al Bucurestiului, care te scurge ca pe un bustean de lemn la vale, blocat intre alte cateva sute de busteni inerti, plutind incet, aproape intepenit in masa incleiata din care nu te poti desprinde.
Bicicleta te elibereaza
Desi credeam ca mai usor ajung pe jos pana la mare decat cu bicicleta de la Chibrit pana in Militari, am fost surprinsa de eficienţă. 20 de minute mi s-a parut o cifra foarte frumoasa. Din Regie pana in Victoriei n-am facut mai mult de 10-15 minute. E mult mai rapid decat cu masina in 80% din cazuri. (Duminica noaptea la 2 te vei misca intr-adevar mai repede cu masina, fiind singur si neavand cu cine sa te incaieri in trafic. In rest, biciclistii dau clasa la capitolul timpi in Bucuresti, chiar si pe distante de oras de 5-10 km)
Nu mai pomenesc si de fitnessul pe care il faci zilnic in aer
de ocolurile intr-o doara asa dintr-o fuga printr-un parc ce iti vine in drum, etc etc.
Ati observat ca la o ditai coada la semafor pe 3 benzi, in jumate din masini e numai cate un singur om? 5 locuri posibile care ocupa o suprafata de 12mp sunt folosite de un singur om, care altfel, in postura de pieton sau in transport comun, sau ca biciclist ar avea o amprenta la sol de doar 1mp. Deci spatiul asta carosabil redus pe care ne batem toti in drumul spre casa, e risipit cu 1x12. (Sau 1x6 daca tineti la rigoare si presupunem ca o bicicleta ocupa 2mp la sol).
Stiu. Esti select si trebuie sa ajungi la birou elegant imbracat, netranspirat si cu mapa de hartoage nespalata de ploaie. Si eu sunt la fel, selecta, oama de afaceri, am intalniri cu clienti, am proiecte de prezentat, sunt si putin comoda, si mai ales, vreau sa dau bine desigur ca da . .
Milano, stie toata lumea ca este polul modei si al rafinamentului de look din lume. Milanezii - sunt mari amatori de scootere.
Nu caraitoare dinastea care duc pizza pe la noi, na-naa.
Scootere frumoase, negre, visinii, elegante, pline de stil. Iar conducatorii lor, niste tipi si tipese pusi la patru ace, ca scosi din cutie, foarte stylish, foarte image. Parcari de zeci de scootere si motoare de-a lungul strazilor, si totul devenit un mod foarte sic de transport. 2mp.
Deci si scuterul e excelent pentru ca rezolva criza spatiului carosabil (in loc sa incapem 10 masini incapem 50 de scutere).
O sa-mi spuneti ca tot n-am facut nimic, pt ca tot motor e si polueaza. De acord, dar motor mare poluare mare si motor mic poluare mica, asa ca pana rezolvam total poluarea, hai macar s-o injumatatim. Si in plus, argumentul cel mai tare este ca in curand vor apare cu siguranta pe scara larga motoare nepoluante, asa că să trecem noi pe scutere pana una alta, ca motoarele pe hydrogen si eco-fuel bat la usa.
In jumate din cazuri nu avem de carat nici pachete nici alte chestii pentru care sa ai nevoie de masina, nu e nici ploaie pt ca Bucurestiul e un oras secetos, iar in ultima vreme, din fericire, nici imaginea nu ti se sifoneaza, pt ca “da mai bine” sa fii ecologic decat grandoman. Dă mult mai bine.
Asta nu inseamna ca nu ma mai urc deloc in poluator, dar am inceput sa ma gandesc mai atent si sa aleg cu grija situatiile in care as putea sa merg mai bine cu bicicleta decat cu masina.
Oricum ajung mai rapid.
Saturday, 17 January 2009
Tuesday, 13 January 2009
Oftare ecologica
Ca tot veni vorba de lasat mai moale si reconsiderat stilul de viata din temelii, trebuie sa-mi manifest regretul personal sub un anume aspect minor:
e clar, nu mai mancam ready-madeuri, pentru ca sunt otrava curata. Facem cozonacul acasa, din aluat batut de 90 de ori, ne crestem rosiile in gradina proprie si umplem fir cu fir ciupercile pregatite in casa in tortellini facuti si ei bineinteles in casa.
Chestia aia a americanilor, care ne uimea acum 10 ani, ca ei nu au pereti la bucatarie pentru ca nu gatesc nimic, ci iau totul de la supermarket, incalzesc la microunde si apoi arunca farfuriile, s-a dovedit o directie falsa, mai precis, putin cancerigena. Un usor regret spuneam, pentru ca eu nu prea sunt o femeie de casa prin formatie. Nu prea mi s-a potrivit stilul hausfrau niciodata. Si uite, cand totul parea mult mai usor ca in alte vremuri, cand ma socoteam in sinea mea ca totusi, in vremurile noastre cu atatea aparate si semipreparate nici nu simti ca iti apasa o gospodarie pe umeri, ei bine, pe cand visam mai frumos, s-a rupt filmul.
Supele la plic din studentie au picat primele, si pornind de la ele s-a desirat tot meniul si tot visul ready-made, ca firul de la un ciorap ieftin.
Marele regizor striga Cuuuut! Luati totul de la capat, schimbam scenariul . . cred ca schimbam evul. Ne intoarcem in timp, taieteii sa fie facuti de casa, placinta cu branza o poti cumpara, dar stii ca e mult mai sanatoasa daca o faci tu si ti-o pui apoi la pachet . . damn!
Asadar, scoala-te femeie-creativa-devenita-de-casa cu noaptea in cap, ia-ti sacosele de Carrefour din cui si du-te cu lista ca sa vii repede, ca ai de facut branza de casa, iaurt de casa, paine de casa, biscuiti de casa . . .
Ma pregatesc sufleteste de fiert sapun in casa, de taiat porcul-iepurele sau te miri ce s-o nimeri, caci epoca shoppingului apune sub ochii mei induiosati . .
Courbet, Les Cribleuses de blé
e clar, nu mai mancam ready-madeuri, pentru ca sunt otrava curata. Facem cozonacul acasa, din aluat batut de 90 de ori, ne crestem rosiile in gradina proprie si umplem fir cu fir ciupercile pregatite in casa in tortellini facuti si ei bineinteles in casa.
Chestia aia a americanilor, care ne uimea acum 10 ani, ca ei nu au pereti la bucatarie pentru ca nu gatesc nimic, ci iau totul de la supermarket, incalzesc la microunde si apoi arunca farfuriile, s-a dovedit o directie falsa, mai precis, putin cancerigena. Un usor regret spuneam, pentru ca eu nu prea sunt o femeie de casa prin formatie. Nu prea mi s-a potrivit stilul hausfrau niciodata. Si uite, cand totul parea mult mai usor ca in alte vremuri, cand ma socoteam in sinea mea ca totusi, in vremurile noastre cu atatea aparate si semipreparate nici nu simti ca iti apasa o gospodarie pe umeri, ei bine, pe cand visam mai frumos, s-a rupt filmul.
Supele la plic din studentie au picat primele, si pornind de la ele s-a desirat tot meniul si tot visul ready-made, ca firul de la un ciorap ieftin.
Marele regizor striga Cuuuut! Luati totul de la capat, schimbam scenariul . . cred ca schimbam evul. Ne intoarcem in timp, taieteii sa fie facuti de casa, placinta cu branza o poti cumpara, dar stii ca e mult mai sanatoasa daca o faci tu si ti-o pui apoi la pachet . . damn!
Asadar, scoala-te femeie-creativa-devenita-de-casa cu noaptea in cap, ia-ti sacosele de Carrefour din cui si du-te cu lista ca sa vii repede, ca ai de facut branza de casa, iaurt de casa, paine de casa, biscuiti de casa . . .
Ma pregatesc sufleteste de fiert sapun in casa, de taiat porcul-iepurele sau te miri ce s-o nimeri, caci epoca shoppingului apune sub ochii mei induiosati . .
Courbet, Les Cribleuses de blé
Thursday, 11 December 2008
Post de autoaparare
Vine Craciunul, stiu ca stiti
Cu ocazia acestei sfinte sarbatori consumeriste, rugam toate mamele, tatii, matusile (both jucause sau rele), bunicile si mai presus strabunicile, unchii, verisorii -oricat de indepartati, prieteni si vecini:
Inainte sa-i cumparati Anei cadouri
luati un aer meditativ, ganditi-va la pacea planetei si la existenta noastra efemera si taiati de pe lista jumatate din obiecte.
Cu cealalta jumatate ramasa, va rugam fierbinte sa nu curmati linistea micii noastre familii, evitand si de data asta scaietii cotcodacitori, robomonsteri verzi decapotabili si alte jucaroaie electocasnice electrice si cu baterii recomandate sub juramant de catre vanzator ca fiind best-sellerul sezonului toamna-iarna 2008, ba chiar 2009.
Credeti-ma pe cuvant, mi-a spus mie Ana ca nu-i plac jucariile cu baterii.
Avem incredere maxima in instinctul vostru natural.
Multumim anticipat.
Cu respect, mica familie.
Pentru putina inspiratie, intra pe buynothing for christmas. E un site crestin, dar conceptul poate sa-ti vina ca o manusa daca simpatizezi cat de cat cu downshifting, eco-life si anticonsumerism
Cu ocazia acestei sfinte sarbatori consumeriste, rugam toate mamele, tatii, matusile (both jucause sau rele), bunicile si mai presus strabunicile, unchii, verisorii -oricat de indepartati, prieteni si vecini:
Inainte sa-i cumparati Anei cadouri
luati un aer meditativ, ganditi-va la pacea planetei si la existenta noastra efemera si taiati de pe lista jumatate din obiecte.
Cu cealalta jumatate ramasa, va rugam fierbinte sa nu curmati linistea micii noastre familii, evitand si de data asta scaietii cotcodacitori, robomonsteri verzi decapotabili si alte jucaroaie electocasnice electrice si cu baterii recomandate sub juramant de catre vanzator ca fiind best-sellerul sezonului toamna-iarna 2008, ba chiar 2009.
Credeti-ma pe cuvant, mi-a spus mie Ana ca nu-i plac jucariile cu baterii.
Avem incredere maxima in instinctul vostru natural.
Multumim anticipat.
Cu respect, mica familie.
Pentru putina inspiratie, intra pe buynothing for christmas. E un site crestin, dar conceptul poate sa-ti vina ca o manusa daca simpatizezi cat de cat cu downshifting, eco-life si anticonsumerism
Subscribe to:
Posts (Atom)