In cautarea locului pierdut - plecarea in lume - Bucuresti

am mai povestit lucrurile astea, sari peste postare
dar pentru mine se pare ca e o tema staruitoare si ceva ma face sa revin

deci era asa..
dupa ce am petrecut copilaria, adolescenta, studentia si primii doi ani de jobbing la Cluj, timp in care s-a intamplat si miracolul prin care Stefan a intrat in viata mea, aveam evident ca orice tanar roman din perioada respectiva, MARELE VIS DE A PLECA. Era puternic. toti colegii si prietenii nostri vorbeau despre asta. unde sa plece, cum sa plece, cu cine sa plece si cand sa plece. totul era chestie de timp si de descurcareala. Primii care "reuseau", erau cei mai isteti.
Eu vroiam sa ma fac artista la New York, sau la Paris. Stef visa sa se piarda prin munti in Noua Zeelanda. Am fi conceput sa ne mutam si-n tarile nordice, Norvegia, Islanda, Danemarca. sa ne stabilim acolo definitiv. cat mai definitiv.
Apoi ai nostri au inceput sa insiste sa nu plecam asa departe, sa ramanem macar in Europa. Am zis ok, merge si Germania, Olanda. Apoi ai nostri au mai insistat umpic, haideti totusi mai aproape, sa fiti la cateva sute-mii de kilometri.. si-atunci am zis ok, hai sa nu mai plecam asa departe, ramanem in Romania.
Si asta ne-a salvat de instrainare prea tare, am plecat doar la Bucuresti.
am petrecut acolo 8 ani, intre 2005 si 2013
am facut facultatea de peisagistica, am lucrat amandoi la cateva firme in domeniu, apoi ne-am deschis firma noastra proprie si am trait fericiti de la o luna la alta, cu cei doi-trei banuti pe care ii faceam.
Intre timp au inceput sa apara copiii, si odata cu ei am inceput sa ne facem si prieteni.
Am locuit pe Luterana, in Baneasa, si in Amzei. Un eveniment, o intalnire, un yogilates si un slacking in Izvor.. viata curgea destul de frumos. Pentru mine Bucurestiul a fost o etapa de recuperare a traiectoriei.
Acolo m-am nascut, cand maica-mea era studenta acolo in anul 1 la medicina, si a fost nevoie sa ma intorc la el sa imi simt locul de nastere, sa-l recunosc si sa ma recunoasca. Sa il asimilez si sa il inteleg. Apoi, pe masura ce trecea timpul era clar ca noi nu vom ramane in Bucuresti, pentru ca traficul zilnic de acolo pentru noi era insuportabil, pentru ca domina un anume spirit cu care nu eram compatibili in totalitate, si pentru ca scara orasului te pierde de tine insuti. Si mai ales, aveam un DOR mare pe dinauntru, care ne-a spus intodeauna ca noi trebuie sa ne intoarcem acasa. Misiunea noastra acolo se incheiase. Ii pastrez amintiri dragi si o imagine de ansamblu luminoasa si plina de amintiri faine.

Asa ca dupa 8 ani am plecat, ne-am intors pe meleagurile noastre.
In februarie 2013, imediat dupa nasterea lui Vladut ne-am mutat inapoi la Cluj.
Acum se implineste un an de cand ne-am intors aici.
E fain, e bine, e 'homy.. dar e la bloc :)
Iar casa noastra cu gradina si cu nuc in fundul curtii, la care tanjim de cativa ani de zile, n-a incetat sa ne bantuie sufletul
Asa ca desigur, cum am pus piciorul in apartamentul nostru cochet de la etajul 9 din Cluj, am inceput sa umblam prin satele de primprejur pentru a ne gasi LOCUL
continuarea in postul urmator

mai dormim de doua ori

noapte buna pisicuta mea
noapte buna mami!
Mami!
da puiule
mai dormim de doua ori si avem bebe!
asa-i iubire :)

reactia societatii la al treilea copil

i
30% indignatii revoltatii si neimpacatii // care se exprima
'voi glumiti'
'doamne, sper ca glumiti'
'nu sunteti normali'
'doamne fereste'
'da ce, v-ati pocait?'
'vai, si mai ai timp si de tine?'
'vai de voi, ce-o sa va faceti!?'

40% indignatii revoltatii si neimpacatii // care se inhiba (tacere sugestiva)
'...........................'  tacere incordata

'..................?!??!!'  tacere incordata tradata foarte tare de mimica fetei :))

20% acceptare ingrijorata
'tu, eu ma bucur, e fain, dar v-ati gandit bine?'tu ai slabit, sa te hranesti bine acuma ca inca si alaptezi..'
'felicitari dragilor, dar nu va e greu? e greu si cu doi, stiu eu.. no lasa ca va descurcati voi, Dumnezeu v-ajute'

10% entuziasm sincer
'ioooi, felicitari dragutilor, hai sa va pup, cea mai draguta familie!'
'oaaa, serios?? ce fain, ma bucur pentru voi, felicitari!'
'am auzit o veste, e adevarat? ce fain, felicitari, sa va traiasca, o sa va descurcati voi, sa fiti fericiti!'

cred ca unii gandesc
'doamne, oare cand au de gand sa se opreasca? or face cati da Domnul? cati plozi vor sa faca, 7? 11?
planeta geme de suprapopulare si astia toarna copii cu nemiluita?!'
'sunt inconstienti, chiar nu se gandesc? pai trebuie sa le oferi ceva, sa le poti crea conditii si ajutor, nu sa-i faci cum apuci asa fara sa-ti calculezi umpic'
'doamne, nu mi-as fi imaginat-o pe fata asta asa familista.. parea tare zbanghie la cap pana acuma'
etc etc etc :))

Deci am aflat reactia societatii cand faci al treilea copil.
De primul s-a bucurat toata lumea, toti. Toata suflarea a fost de-acord ca e crestineste si frumos sa faci un copil.
La al doilea deja unii s-au mirat 'ce curaj extraordinar' avem. (imi aduc aminte vag si reactia vehementa a unei bunici paterne foarte indignata inca de pe atunci de marirea familiei) dar majoritatea au fost de-acord ca intr-adevar, da, daca ai facut un copil e ok si foarte bine sa-i mai faci si o fratioara-ceva sa nu fie singur. e greu dar e intr-adevar perfect.
La al treilea li s-a rupt filmul :)))
'Dar dece???!!!' pare sa le pocneasca in creier intrebarea fara raspuns. Decee??! In ziua de azi poti controla totul, nu-i mare chestie, dece sa faci al TREI-lea copil doamne-iarta-ma?? Daca le amintesc ca eu la un moment dat imi doream 5 copii, raspund cu jumate de glas 'credeam ca era o gluma...'  Si majoritatea raman asa, cu filmul taiat, ingroziti de reactia noastra de multiplicare :))

Ce e in capul meu?
Nu prea multe altfel, dar de gandit simt asa: sa ai un copil (doar unul singur) e ok dar e sinistru. Sa ai doi e deja putin mai bine, iar cu 3 cred ca simti intr-adevar ca-ti ies peri albi.. de bucurie.

Flutură vantul usor perdele albe pana la pamant. miroase a fructe si supa de pui
din gradina se aud rasete de copii jucandu-se cu apa, cu un caine, cu un avion de hartie..
Cred c-o sa fie minunat..


l.e.
n-am vrut sa sune dur faza cu un singur copil. adica pt orice parinte un copil e bineinteles o binecuvantare si un miracol si multi pur si simplu n-au mai primit un al doilea cadou-fratior de la DD oricat si l-au dorit si pe al doilea-treilea, sau n-au avut determinarea 'sa sara in gol' cu mai multi copii intr-o lume atat de nesigura si dubioasa, acuma pe sfarsit de lume :)) Poate e experienta mea de copil singur la parinti la bunici.. poate o senzatie de abandon si de singur pe lume.. (hai ca vars o lacrima de autocompatimire imediat :)) ) desi am amintiri pretty luminoase despre copilaria mea, dar parca poti sa stii pana nu te psihanalizezi? I don't know. eu am stiut clar ca daca fac copii, vor fi multi si zbanghii, lasati sa-mi distruga casa si sa-si urmeze setea fiecare in libertate intr-un haos creativ si pe cat se poate lipsit de ingradiri inutile. (in linii mari eu asa am crescut si-n linii mari mi convine :)))
in concluzie fiecare sa fie happy cu ce are

Opna is online

 inca lucrez la el

Opna Landscape Culture

indiferent

indiferent daca iau diploma in iunie sau nu, in toamna plecam din bucuresti
ne cheama chemarea cea chematoare..

cand eram mici ne jucam cu papusi de carpe . .

. . zice Buni cateodata
weekdaycarnival

2! Tine tã tãiaacããã...

Bleki, potutule! du-te mã bleki, mã!




La doi ani ma si sperie cu poeziile.. toata ziua canta, danseaza si recita poezii de broscute mici. Repertoriu: Melc melc codobelc, Infloresc gradinile, Tlenu-bagonu, Abion cumotol.. Pisicuta pis-pis-pis, Podu de piatla, Greierele si furnica cli-cli-cli toamna gli.. si inca si inca.. Articuleaza frazele corect cu subiect, predicat articulat la persoana, timp si numar, si atribute acordate asemenea.. e normal??
Trecand peste aceasta a noastra tulburare, ii dorim puisorului sa fie sanatoasa si fericita, si sa se pregateasca sufleteste pentru dimensiunea Gradi.
Oricum, Ana bia la gladinita, la copii multi.
La multi ani!

Facultate de 4 6 ani, sau struggles of a student mother

Peisagistica se face la USAMV in 4 ani.
Eu am inceput ca tot omul cu anul 1 si am continuat cu 2. Apoi am intrat in 3, nonsalanta si naiva ca si cand nimic deosebit nu avea sa se intample. Undeva, ceva era deja in pregatire.
A inceput anul, apoi nu fara aventuri am integralizat primul semestru, dar la al doilea n-a mai fost chip. Burtica mare, stare somnolenta permanenta, si geanta cu laptop/mape de hartii si carti, cam grea pentru luna a opta sus si jos patru etaje de cateva ori pe zi. Stim, miscarea e benefica in sarcina. Am dat examene in saptamana 38 de sarcina, chiar si intr-a a 40-a, dar pana cand? Oricarei gravide ii vine ceasul de a lasa deoparte toate tampeniile preocuparile ultra-importante, si de a naste la urma urmei, chiar daca sorocul pare a intarzia.
Anul trei ramas in aer.

Apoi a urmat un an intreg in care nici sub hipnoza nu mi-as fi putut aminti ca vreodata in viata mea m-as fi inscris la vreo institutie publica de invatamant superior, ca as fi asistat vreodata la cursuri si as fi petrecut dupamese intregi intr-o liniste stelara alcatuid referate printre albume si tratate de teorii peisagistico-urbane . . pe atunci fara ganduri la sot, la casa si la copii, ca intr-o teleportare in spatiul far'de griji al vidului bibliografic . .
In alta viata poate, in asta sigur nu.
Am petrecut in schimb printre gangureli de bebelus, carti de puericultura si hainute mici-mici ca de furnica.
A fost un an minunat, ca o dimineata de primavara intr-o livada inflorita.

Anul paradisiac a avut insa doar 365 de zile,
si visul dulce s-a spart ca un balon de sapun
de poarta facultatii.
"You have to go back there! Now!"
Ioana mi-a explicat frumos ca pot pasi cu gratie in anul 4, ca diploma nu o pot developa anul acesta dat fiind recuperarile din anul 3 pe care le am de adus la zi, si ca la anul voi putea fi libera si lejera, sa fac "mega-proiect" de absolvire da-i bataie bafta!

Aa.. mersi, asa fac . .

And my baby . . ?

Numar pe degete variantele/posibilitatile/modalitatile
Nu e niciuna rozalie, toate maro-cenusii, (ce nuante de cacao am de ales acum Doamne, n-ai alt paletar?
Nu, astea-s variantele, si oricum, daca vei alege te vei căi, iara daca nu vei alege, iarasi te vei căi).
Baby goes to grandparents.

Eu imi trag sufletul peste ochi si urechi, iau adanc aer in plamani, si ma arunc in valtoare tinandu-mi respiratia.
Merg la toate cursurile cu anul 4,
urmaresc recuperarile pe orarul de anul 3,
suspend totul pentru doua saptamani avec monsieur Landennnne cu anul 3, timp in care pierd cursuri/laboratoare/intalniri la anul 4. Petrec jumatate de zi la cursuri si cealalta jumatate in proiecte si lucrari de recuperat. Ma gandesc la Broscuta, nu-mi mai pot tine respiratia . . trebuie sa ies la suprafata!

Da ce-i cu nebunia asta deodata in viata mea . .
Io mi-s ardeleanca domnilor, sa nu uitam acest amanunt esential.
Las-o naibii de scoala draguta, ca nu arde si nici nu fuge nicaieri. E drept, cu cat intrerupi mai generos, cu atat te intorci mai chinez-paralel - DACA te mai intorci vreodata.
Atunci, ca sa sufere toata lumea mult mai putin,
am hotarat:

Anul 4 sa ma lase in pace cu problemele lui care nu ma intereseaza acum - ne vedem foarte bine tura vitoare.
Anul 3 sa ma primeasca cu bratele deschise, caci eu de-a lor sunt, deocamdata mai rarut si mai selectiv, pe masura cursurilor pe care le am deja in maneca, iar de la anul (cand se va fi convertit in 4) full option, cu ateliere, cursuri si lucrare de diploma cu tot.
Timpul sa nu ia la numarat anii scursi de cand am calcat eu pentru intaiasi data pragul facultatii acesteia, caci totul e relativ si personalizabil,
Landennnne sa isi incheie cat mai amiabil si mai degraba ultima din cele doua saptamani in care il insotim intelectual zi si noapte fara sa respiram,
iar noi, cele trei personaje principale ale povestirii -
Unu, Doi si Trei cel mic si mostimportant, ne regasim si ne reintregim ca sa putem respira fericiti impreuna,
caci ce poate fi viata cand stai sub apa cu respiratia taiata si plin de jale?

Am hotarat.
Profii sa nu-si faca cruce,
Mame, Buni, Mamika si toti ceilalti sa nu se uite dezaprobator,
prietenii si colegii sa nu creada ca sunt la master
si Ana mica sa-si impacheteze ainele, sa scoata socotitoarea si Coca de sub pat si sa se incalte cu pucul unu si pucul doi ca mergem tai cu bum-bum al lui tatilu.
Punct.

Goooo

Scaun - oglinzi - centură
Mamiaa!

Papa

Se pare ca Ana mananca mai bine la Buni decat la Bucuresti.
Dimineata cum se trezeste fuga la bucatarie: "papa!"
Ha-ha, draguta mea mica.

Scumpica, cum spune ea Apu, apu, apu, aapu!
Am rezistat neasteptat de bine o saptamana, dar incepe sa ma arda dorul.
Suntem ca intr-un concediu neverosimil, eu cu Stefi -
in casa e ordine luna, nimeni nu arunca periile in vana,
nimeni nu scurma in ghivecele de flori,
nu mai gasesc pachete de unt roase la colturi, nu mai rasar tuburi de pasta de dinti pe sub pat, n-am mai adunat de mult teancurile de haine trase jos din dulap, cartofii si ardeii imprastiati prin hol . . e o liniste ciudata.
Stefi, hai sa rascolim sertarul cu cd-uri sa le imprastiem pe jos, ca simt ca-mi lipseste ceva
c i n e v a . .

Noamne, cum sa rezist asa un an de zile ??!

Nani fara Ana . .

Scoala inevitabil a inceput.
Anei nu i-am luat bona (brrrr!!),
nu am dus-o la gradinita privata, nici la cresa de stat.
Ana e la bunici . .
asa am hotarat ca e cel mai bine. adica mai putin rau.

Incerc sa ma tin breaza, sa nu ma podideasca dorul.
Ma iau cu scoala.

Stiu ca Dolto nu ne lasa sa cocolosim copii "permitandu-le" sa faca nani cu noi, dar pana acum la un an si 3-4 luni, patutul Anei are rol de platforma de desen, nici o treaba cu nani. Ana doarme langa mami si tati. Bineinteles . . peste mami, de-a curmezisul lui mami, peste capul lui mami . .

Dormea.
Acum nani fara Ana . .

Our new apartment

Am avut un vis ciudat . .
in care se facea ca ne mutam mereu dintr-o casa inchiriata in alta
ba ultima oara chiar la bloc.
Si ca am zugravit in patru ani de trei ori
(din cauza mea, pentru ca sunt obsedata sa fie totul proaspat, si nu dezirez peretii locuiti de altii)



Iar ultima oara cu mainile noastre,
fara ajutor platit ca in alte dati, floare la ureche
si chiar mai mult de una singura, pentru ca Stefi era plecat la lucrari, sa faca banicei,
sa treaca criza
care se pare ca nu se joaca
si ne ajunge si pe noi usor-usurel
pan' la gleznisoare
pan' la pulpisoare
pan' la subsuori . .



Ultimul haos se facea ca a durat
o zi
doua zile
doua saptamani..
Nu se mai termina, nu se mai lumina, nu se mai desprafuia
iar ea de dorul Anei cu jale se frangea



Dar cum eu n-am cosmaruri niciodata, doar vise,
se facea ca totul era amestecat cu jocul
de-a texturile,
de-a cine cojeste cea mai lunga fila de zugraveala veche de pe tavan,
de-a mama si de-a tata,
de-a privitul ferestrelor invadate de verde-viu
si a petalelor galbene de floarea soarelui
daruite de iubit pe inserat, in plimbari nocturne . .




In concluzie, a fost ingrozitor de greu
Dar ce minunat e sa ai peretii proaspeti si armonizati.

Si nu. Nu e o idee buna sa nuantezi tavanul in tonuri inchise, etapa amorsa m-a convins.
Plafonul coboara vizual cu un metru si te apasa neguros inchizandu-ti zarea gandurilor
Alb, alb, albbb!

Sambata la zoo

Unica Dumbrava Sibiului