bebitele

bebita mare o adora pe bebita mica si bebita mica n-o pierde din ochi pe bebita mare

3 ani si 3 luni si 3 luni

Sexy mama with smoking baby

Satula de outfitul mamei de bebelus m-am deghizat in lady si am pornit-o agale cu bebelusul la purtator.
Mama grijulie, dau un ochi sub prelata sa vad cum se simte odrasla si descopar ca Ana mea s-a apucat de fumat mult mai repede decat m-as fi asteptat.
Adancita in ganduri, pufaia din batul de balon invaluita in rotocoale de fum :))

Primii pasi (chiar nu merge alt titlu)

Incep sa ma speriu deja
Cum a implinit 10 luni, gata. A doua zi Ana mica a considerat ca e de datoria ei sa-mi mai crute spatele si-asa vitregit de cele 9,5 kg ale ei, si mi-a spus "lasa mami, nu mai sta tot aplecata dupa mine sa ma tii, ca ma descurc si singura"

Zis si facut. Sustinuta discret de eticheta bluzei, i-am dat drumul usurel si s-a desprins . . (cred ca fara sa-si dea seama) facand primii pasi :)

A mers sigura pe ea mai intai 2-3 pasi, apoi 2-3 metri :D
Cand a simtit insa ca e pe cont propriu, s-a speriat si s-a repezit sa se prinda de mine :))) Ne-am mai jucat asa de-a v-ati desprinselea, si de la o vreme totul se desfasoara cu consimtamantul ambelor parti.

Oficial, Ana merge :)

very funny

"Cred ca eu incep sa imi pierd rabdarea. La fiecare masa umplu bucataria: o data pana ii prepar tot ce e de preparat, apoi el nu vrea sa manance si o parte consistenta ajunge pe hainele lui, pe scaunul de masa, pe jos...
Parca nici nu am terminat bine de curatat, ca vine iarasi ora mesei si o luam de la capat."

M-a distrat sa citesc povestit de altcineva exact-exact
ca-n viata mea de zi cu zi :)

contextul, si alte asemenea aici

Long time no see

O sa punctez in fuga mersul de-a busilea Autentic,
ridicarea din senin din pozitia pentru parinti linistitoare la orizontala (fie dorsala, fie ventrala) in pozitia perfect verticala, cu priza ferma pe balustrada patutului.
Stam asa pana ne plictisim (uni din noi), ceilalti fiind de-a dreptul fascinati de noua persectiva asupra lumii.
Mai punctam mersul tinut de manute din camera pana la bucatarie si inapoi, noul mod de deplasare pentru care optam de fiecare data, in pasi maari, mult mai mari decat ne-am astepta de la o gaza asa mica

Nu stiu cum se face ca nu am timp, computerul ma satisface enorm cand il tin inchis cate 3-4 zile, si sa ma plictisesc nu cred ca mi s-a mai intamplat de cateva zeci de luni (ca sa ma exprim in limbaj puericultor)
In nici un caz nu e de vina Ana, ea imi ocupa tot timpul, dar nu mi-l consuma, intelegi ce vreau sa spun

In alt plan se intampla deplasari la Cluj, pregatiri, impachetari-despachetari, emotii, bucurie, planuri, intrebari, griji, nerabdare . .
Apartamentul (a fost sa fie un apartament) ne asteapta, mult mai mare si mai ieftin decat ne gandeam noi (mersi, Paul!)

Lucrari de terminat la Bucuresti, refuzul politicos al noilor clienti de acolo (stiti, noi plecam..), si gandul la Cluj, unde domneste liniste si pace
"No clients, no job, no problem"
Pleci din tara banilor, unde ai o retea sanatoasa de clienti, unde iti vin lucrari fara sa misti un deget, si te duci acum, in plina criza, pe un taram nou, unde nu te stie nimeni (publicul-tinta), nu ai clienti, iar piata mai e si la un nivel de deszvoltare cu 3-4 ani mai inapoi. Uff.. God help us.
Doamne, fa cumva si ajuta-ne, daca nu pentru seriozitatea si calitatea asigurate de Stef, atunci macar pentru entuziasmul meu efervescent, pentru optimismul (inconstient?) si increderea noastra incurabila.
Pe muchie de cutit?
Poate, putin . .

Ziua prin lupa / 7 luni

Povestitorul ne spune ce mai face Mini-broscuta
(Şşşş . . nu stiti nimic, la Buni nu-i convine sa-i spunem asa)

In primul rand, trage de par. Si anume foarte tare.
Daca te-a nimerit in lung, mai treaca-mearga, dar daca priza e in raspar, ai ocazia de a simti pe loc ce inseamna expresia "in chinuri groaznice". Nu ţipa, că sperii delicatul copilaş! . .

Cartierul general s-a mutat din patut, pe jos. Podea de lemn + covor + paturica 1 de lana + paturica 2 de polar fin = perfect baby-lounge (asta pt a linisti spiritele panicoase)
Aici e alta viata, se intinde, se da de-a rostogolul, se ridica in patru labute si .. ia viteza, dar ce viteza, marsarierul :)
Directia inainte e inca in faza de complot

Sade frumos in fundulet
O vreme, dupa care turnul din Pisa se inclina . . si se inclina, pana cand perechi-perechi de brate sar din senin si ofera finalitatea soft a aterizarii laterale.

Diversificrea e un subiect complex, nu-l tratam superficial in 2-3 cuvinte
Ziua incepe la 6 cu desert (ghiceste ce)
Apoi ziua mai incepe odata de-adevaratelea pe la 7.30-8, cand avem chef de joaca, de gangurit, de tras de par daca se iveste ocazia

La 10 Mini-broscuta se instaleaza in tronul ei dedicat partii delicioase a vietii, si acepta cu entuziasm fructe coapte in cuptor, pasate in mojarul de granit si combinate cu cereale sau branza de vaci. O jumatate de portie sau chiar una intreaga, intodeauna din ceasca ei, cu lingurita ei.
Le indrageste atat de mult, incat trebuie sa fii extrem de vigilent, altfel se confisca, se musca, se sterg de haine si de tine si in final se arunca departe, pe podea.

Pana inspre pranz se dau concerte, se danseaza, se sta in brate, se fac rostogoliri, ridicari, si alte acrobatii cu grade de dificultate din cele mai serioase . .
(Bine, altii in timpul asta se ocupa cu fleacuri de genul spalat haine, facut ordine, pregatit supe . . )
Nici n-am zis bine cuvantul supe, ca se si facu ora pranzului. Pe la 14, Ana mica zice in gand "treaca de la mine", si accepta intr-un fel supa devenita pireu, din cartof, morcov, telina, patrunjel, +/- cateva fire de pui, o masura de Humana si picatura de ulei. Cateodata jumate de ceasca, alteori (ca azi) absolut deloc. "In schimb mami, asa as vrea niste laptee . ."

Daca n-a dormit pe la 11, ia somn pe la 3. Nu mai mult de o jumatate de ora de obicei.
Fiind iarna, si inca putin cam geroasa, mijlocul zilei e de iesit prin parc, la shopping sau wherever.
Costum gros, de exterior.

Se mai mananca pe la 5-6 dupamasa fructe, cereale, chestii dinastea. (nu crude)
Inca o portie de somn, uneori pe cinste, pana pe la 6 si ceva. Am ajuns la concluzia ca daca e sa adoarma bine seara, nu trebuie sa prea doarma sau sa manance dupa 7. Altfel, la 9 (ora de nani) domnisoara e in verva, nici prea somnoroasa nici prea pofticioasa, numai buna de joaca. Oricum de pe la 6 pana pe la 9 e mai pretentioasa, se vrea asistata si intretinuta cu program artistic, asa ca in linii mari seara e timp de joaca, de tavaleala, de rasete-chiote-maimutareli, zbantaieli pe Oac-diridiridam, Vine rata, s-a-nsurat bietul motan si tot alaiul de animale si animalute, care mai de care cu povestea vietii cantata spre deliciul nostru al tuturor . .

Ora 9 aduce baita, in fiecare seara, pentru placerea ei. Si ca sa echilibram, sapunim o zi da, una nu. Sede-n fundulet, cauta pe sub apa vaporasul, se uita la el, il intoarce pe toate partile si dupa ce se socoteste cu el, il musca dintr-o margine, cum se incercau mai demult monedele de aur. E bun, acuma sa ma intind, sa fac cumva poate beau niste apa . .
Nuu, puiule . .

Daca inainte totul mergea ceas/ baita-papa-nani, acum s-au mai schimbat lucrurile. Adoarme, dar se mai trezeste, mai vrea una-alta, un cantecel soptit (Ich geh mit meine Laterne sau Die Gedanken sind frei functioneaza de obicei) . . de exemplu mai nou, trebuie sa stau cu ea, sa ma mangaie in par. Ea pe mine. Si cand degetelele mici rasucesc fin o suvita abia-simtita, atunci stiu ca suntem pe drumul cel bun
Somn usor Mini-broscuta . . ne vedem la 6

Nu stiu daca e normal, dar copilul acesta fie ca plange de foame, fie ca e marait de oboseala sau ca emite vocalize pentru ca asa are chef, ei bine, in oricare din situatiile de mai sus, copilul se opreste cand vorbesc la telefon. Tace, asculta, inregistreaza ma gandesc, apoi dupa ce inchid, continua schimbul de vocalize adorabile cu mama ei

Pisicuta, tu te-ai prins..

Ce mai face Ana

Osa fiu foarte scurta, deoarece nu am timp
Ana face bine, e cea mai faina jucarie pe care am avut-o vreodata.
Gangureste! (si pentru asta provocarea are efecte) Imita-i sunetele si le va repeta si dezvolta pana la un concert de vocalize superdragute.

Se trezeste cu noaptea in cap. Gata cu boieria, nu mai dormim pana la 9. La 6-7 e "in picioare" Eu, la randu-mi, surprinzator de vioaie la orele alea.

Ne pregatim de mancaruri-bunatati-delicatese
Piciul nu se mai satura cu titi, pofteste incredibil de intens la tot ce vede prin farfurii, si chiar a inceput cu prima ei leguma: dovleac :))
Ii place foarte mult, mai dă mama.

Pentru cine se intreaba (multa lume, se pare) daca mai poti alapta dupa ce-i cresc dintisorii, raspunsul este "da".
Ana are acuma doi dintisori de toata frumusetea, jos,
unul langa altul ca o coronita. Cand sanul este plin cu lapte, copilul infometat si liniste in jur, totul merge struna. Nici o diferenta. Spre sfarsitul mesei insa, ori daca cineva se gaseste sa intre in camera, si sa mai si vorbeasca, atunci pruncul intoarce capul la fiecare sunet, si asta fara sa dea drumul tzumburusului in prealabil. Atunci intervine o usoara iritare a mamelonului, ca sa zic asa. Dar asta doar daca situatia descrisa mai sus se repeta prea mult. Altfel, asa, alaptarea continua pe fagasele dinainte stiute, fara nici o problema.
Pentru cine nu a vazut filmuletele explicative despre tehnica alaptarii, precizez ca bebelusul trage sfarcul in cerul gurii, si il preseaza cu limba, asa incat dintii, iesiti sau nu, nu au nici un amestec in povestea asta.
Scuze daca am fost prea detaliata, m-a captivat subiectul

Primul dintisor

Starea de beatitudine continua. Azi Ana a spus "ma-ma, imi iese un dintisor"
"Hai ca asta e prea de tot, nu credem!"
Bine bine, am glumit. Dar numai cu prima parte, a doua e cat se poate de adevarata; cum te vad si cum ma vezi, e cat se poate de aievea: Ana are un dintisor!
Deci de-aia . . se foia ea mititica acum doua seri, si mi-a zis " ma ma "
In carte scrie asa, ca primul dinte apare la 6-7 luni, si anume unul din incisivii mediani inferiori. Ana mica a stiut exact si a procedat corect: a inceput cu median-dreapta.
In plus, ma mai mira totusi calmul si stapanirea de sine de care acest copilas da dovada in asemenea imprejurari. Se spunea ca la fiecare dintisor va plange trei-zile-si-trei-nopti, dar ea se pare ca trece mult mai usor peste probabila neplacere. Iarasi, imi face un cadou nesperat si nemeritat. As concluziona ca are o fire altruista si calma. O iubesc, dar mai mult de atat, o respect

P.s.
1. Hai, mami, la primul te-am lasat usor, dar mai sunt 19 :))
2. Sa inteleg ca Mos Niculaie ne aduce periuta de dinti ? Mai exact prosopel de dinti, cica asa se spala pe dinti prichindeii pana la un an jumate.

Extaz

De vreo doua zile i-am facut Anei baita mai devreme, pe la 8.
Daca pana acuma era totul ca la carte: gimnastica-baita-titi-somn, azi nici vorba de-a adormi. Foieli dupa foieli, inca un cacacel, ia copilita, spal-o la chiuveta, mai da-i odata titi, pune-o iar in patut, asa am tinut-o pana spre 10 jumate. Apoi am hotarat sa fac liniste deplina, sa sting si veioza, doar-doar o adormi.
Se foia in continuare, o auzeam fosnind prin patut, si la un moment dat Ana mica trage aer adanc in piept, si cand expira aud limpde, cu glas cristalin: "ma-ma"
Ce?!!
S-a auzit atat de clar, timpul s-a oprit in loc, iar in mine au explodat artificii albe si argintii pe bolta inaaalta a unui cer de noapte sclipitor . .

Am sculat toata casa, s-au dat telefoane . . nu ma puteam opri din ras.
E x t a z . .


P.s. nici o sansa explicatiilor de genul "pentru ea sunt doar sunete, ea nu stie ce a spus". Un parinte e turbat de fericire in astfel de momente, ratiunea i se dilueaza complet

5 luni si 3 zile

Ce-mi place

M-a lepsuit Ada sa spun ce-mi place, lucru pe care vreau sa-l aflu si eu de la Caprele Irinucai

Imi place sa-mi cânte tipa asta care imi da ţiţi, "Kuculetchka Kuca". Orice as face, ma luminez toata la fata si-i sorb cantecelul din priviri
Imi plac sunetele
Si - cred ca am mai spus-o, sunt pasionata de cusaturi. Le studiez de aproape, foarte aproape, minute in sir
Deloc in ultimul rand, sunt captivata de spatiile noi, fie interioare, fie de acolo pe unde bate vantul si e amenajat cu frunze galbene pe podea. Mi se deruleaza un film de calatorie, am senzatii 3D

Căutăm caciuliţă

Pentru ca a venit toamna

Si pentru ca nu gasim draguţă . .

O purtam pe a lui mami

Care e . . mai mult . . decat . .

f e r i c i t a

te iubim :)

t a t i

Vrei s-o faci scafandra?

Ma tachina careva pe cand ma pregateam sa-mi implinesc nasterea-imaginata-in-apa.
Scafandra-nescafandra, iubesc miscarea in mediu acvatic, e ceva ce tine de suprarealism . . seamana cu zborul
si vreau sa i-o fac cadou cat mai devreme, daca n-a fost sa fie chiar de la inceput

Ne apropiem de 4 luni! Dece ma bucur? Pentru ca de la 4 luni putem merge
aici,
aici,
sau aici


Sper ca vom avea si dineros pentru asta . . a lot of

Chestia cu statul pe burtica

Generatia imediat anterioara vede pusul bebelusului pe burta ca pe un element de baza in dezvoltarea (cat mai precoce) a odraslei.
Sa-si dezvolte musculatura, sa-si ridice capsorul, sa se joace si .. sa doarma.

Pe noi, cartile ce ne indruma pe al vietii de parinte drum, ne-au speriat si ne-au interzis sa lasam bebelusul nesupravegheat pe burtica, si in nici un caz la somn.

Cum crezi ca s-a amplasat copilul meu azi, in cele 4 minute cat am lipsit de langa el, singur, de buna voie si prin propriile forte?
Evident.

Dupa ce am salvat copilul si mi-am revenit din soc, m-am gandit ca totusi, pentru ea s-ar putea spune ca este o realizare . .
Am ingaimat cu jumate de gura: "Bravo, puiul mamii . . "

Cum am organizat nasterea in alt oras

Am nascut in Brasov, desi locuim in Bucuresti.
Asta a presupus desigur un efort in plus, dar m-as fi dus si in alta tara pentru a naste in apa. (Eram total subjugata de ideea unei nasteri miraculoase, cred ca ma apropiam de conceptul nasterii orgasmice)

Am discutat cu medicul Baiulescu din luna a 4-a. Mi-a facut un control general pentru a stabili daca nu sunt impedimente, si am primit acceptul lui. Imediat mi-am facut si programarea la clinica pentru ziua de termen. L-am intrebat pe medic ce se intampla in cazul in care nu nasc exact in ziua programata, si mi-a confirmat ca nu vor fi probleme. Mi-a cerut sa fiu in Brasov din saptamana 38, adica cu doua saptamani inainte de nastere. El ofera anumite spatii de cazare la preturi accesibile pentru pacientele venite din tara. As fi stat acolo, daca nu era Stefan din Brasov, dar asa m-am instalat la ai lui. Fara el, pentru ca la Bucuresti trebuiau continuate lucrarile, firma, clientii.. Asta mi-a fost cel mai greu, sa stau fara el. Tocmai pentru ca ne era asa grea despartirea in asa imprejurari deosebite, nu ne-am pornit la Brasov din 38, ci am mai stat o saptamana la Bucuresti, pana in 39. (Putin riscant daca stai sa te gandesti ca nasterea se poate declansa in orice clipa de pe la 37 de saptamani incolo.) M-am infiintat la medic exact cu o saptamana inainte de nastere. Stefi a ramas cu mine cateva zile, dar cum Ana nu dadea nici un semn, a trebuit sa se intoarca la Buc.
In 5 iunie m-am dus iarasi la control, insotita de mama-soacra. Acum eram exact la termen, 40 de saptamani in cap. Medicul se miră că nu vede semne de apropiere a nasterii, imi spune că in urmatarele trei zile nu crede că voi naste. Atat mi-a trebuit. Oricum eram ca pe ace fara iubitul meu, in plus, la scoala sesiunea de vara era in toi, asa ca trecand peste ingrozirea soacrei si peste uimirea sotului, mi-am luat inima in dinti, si m-am pus pe tren spre Bucuresti. Am ajuns seara, a doua zi dimineata m-am infiintat la scoala si am dat un examen (spre uimirea colegilor care ma stiau la Brasov, pe masa de nasteri) si am mai ramas langa sotiorul meu inca o saptamana.
Senzatia era foarte clara: totul atarna de un fir de aţă, in orice clipa ma asteptam la dureri.
Nu mai spun ca in asemenea situatii, cand nasterea se lasa steptata, se recomanda un anumit lucru, care la noi n-a avut insa nici un efect (sex intens).
Nu mai stiam ce sa fac, sa nasc!
Inutil sa spun ca la scoala ma deplasam cu masina, in calitate de sofer.
Facusem calculul: de oriunde m-as fi aflat (nu mergeam nicaieri departe nici eu, nici Stefi), in maxim 4 ore puteam fi la Brasov, in sala de nasteri. Iar daca aveam sa nasc până acolo, ar fi insemnat ca as fi avut parte de o nastere foarte usoara :)) Glumesc . .
A trecut si saptamana 41, tot fara marele eveniment, si intr-un final am plecat cu totul, "definitiv", hotarati sa nu mai plecam din Brasov nici eu nici Stefi, pana nu "nastem".
Restul il stiti..
Trebuie sa recunosc ca a fost o nastere mai ciudata, nu stiu dece a trebuit sa fie totul atat de complicat.. si sa se indeparteze atat de mult de ce mi-as fi dorit eu
Dar bine ca totul s-a terminat cu bine :)

(Am scris a doua poveste a nasterii?) Nu-mi mai puneti intrebari, ca sunt in stare de mai mult :))

Subsol la povestea nasterii

1. Este lunga. Foarte lunga, dar este un subiect despre care iti vine sa scrii o carte, nu o pagina. Cel putin eu asa simt, si acum, dupa trei luni
2. Respect si multumiri pentru personalul si conditiile clinicii Eva Brasov. Impecabil si uman.
3. Bile albe pentru doctorul Baiulescu
pentru faptul ca asista nasteri in apa,
pentru ca este capabil si de interventii clinice in cazul unor complicatii,
pentru ca nu se sperie de o circulara de cordon si permite in continuare o nastere naturala
si pentru ca de asemenea, nu se sperie de depasirea termenului de nastere si da o sansa evolutiei naturale.
Iar faptul ca la nastere s-a vazut ca bebita avea dubla circulara de cordon, mai adauga o bila alba pentru intuitie medicului meu, cu care cel mai probabil ca voi naste si urmatorul puiuţ.
4. Competenta si noroc, am avut parte de amandoua. A doua zi imi faceam plimbarea pe coridor sustinuta de Stefi, iar refacerea dupa interventie o consider buna pe ansamblu. Happy story? May be so.

Povestea nasterii

Dupa calendar implineam 41 de saptamani si 4 zile de cand o aveam pe Ana in burtică
Ecografiiile spuneau la fel
In tot acest timp imi facusem o imagine despre “filmul nasterii” asa cum mi-l doream eu: sa nasc natural, cat mai firesc cu putinta, fara interventii clinice de rutina, si chiar fara anestezie daca as fi rezistat. Facusem alegerea de a naste in apa, la clinica Eva din Brasov, cu un medic experimentat. Stiam ca ceea ce va urma putea sa fie extrem de dureros si extenuant pentru mine, dar am ramas foarte hotarata pe toata durata sarcinii, si nici o clipa nu m-a tentat “iesirea de urgenta”, cezariana.
In ziua de termen, 5 iunie, am avut control. Bebita 3.500gr, are circulara de cordon, colul scurtat la sub 1 cm; medicul imi spune ca pe seară voi elimina dopul. Am asteptat sa vad pe slip ceva rosiatic sau gelatinos, dar nimic; nici in seara respectiva, nici in urmatoarele 7 zile.
După o saptamana vine ziua urmatorului control, la implinirea a 41 de saptamani. Lichidul amniotic era ceva mai scazut.. Imi spune iarasi ca pe seara voi elimina dopul, pentru ca mi-a facut o “decolare” (chestie pe care eu am resimtit-o usor neplacuta dar nu dureroasa) si ca voi naste in 2-3 zile.. Oau! Era joi. Il intreb pe doctor cat o mai lasam pe bebita, in caz ca totusi nu voi naste, si-mi spune ca daca va fi pe-asa, luni facem provocarea, dar ca nu va fi cazul, pentru ca nu apuc eu lunea..
Emotii, asteptare.. trece joia, se face vineri, sambata.. Nu aveam contractii, dureri, nu pierdeam lichid.. liniste pe miriste.. parca timpul se oprise in loc si organismul meu uita ca trebuie sa nasc.. eram in saptamana 42. Nu ma simteam deloc rau, doar presiunea din jur era mare; toata lumea intreba daca n-am nascut “odata”. Sambata dupamasa, eveniment mare, elimin dopul gelatinos! Tragem sperante ca se apropie momentul cel mare. Totusi, trece si sambata, si duminica, si se face luni.

La 9 dimineata sintem la clinica, cu bagaj, cu bebita in burtica, cu tati si cu bunica (maica-mea). Doctorul meu nu este la clinica, dar il suna pe un coleg sa ma consulte. Nu imi surade deloc ideea, dar se pare ca asta este. Platesc 100 lei la receptie si ma prezint la doctor. Acesta imi spune frumos ca mai are “cateva doamne” si ca apoi ma vede. Numar doamnele.. vreo 5. Bun. Ne instalam toti trei pe canapea, in holul clinicii si ne facem de lucru, ca doar mai avem vreo 2 ore bune de asteptat. Maica-mea isi filmeaza nepotica dand ultimele spectacole intrauterine, eu joc sah cu iubitul meu sot.. Pe la 11 veste buna, medicul meu ma anunta ca vine el sa ma vada. Pe la 1 apare.
In urma consultatiei si a ecorafiei, suntem sfatuiti ca nu mai ramane nimic de facut decat sa provocam nasterea. Doctorul ma ia de mana si ma duce sus, unde ma preia o infirmiera draguta cu care incep procedurile:
(sa fiu directa?) Dat jos tot, inclusiv ceasul de la mana, (pe care totusi apoi mi l-am pus la loc), imbracat una bucata camasa de spital, “defrisat zona” (la mine nu mai era cazul), clisma (ma consola ideea ca e benefica organismului), un zambet de incurajare si instalarea in salonul de travaliu.
Pana aici toate bune, dar de acum incepeam sa deraiez de la modelul Lamaze de nastere naturala pe care mi-l regizasem cu luni inainte, cu miscare libera, metode alternative de reducerea durerii... Imediat au inceput chestiile care pentru mine sunt insuportabile: mi-au injectat nenorocita de branula in mana, mi-au pus perfuzie. Am ramas asa, cu chestia aia infipta in mana, legata cu fire si conectata la un aparat de monitorizare fetala care facea un zgomot puternic si bruiant. (Daca o sa fiti in situatia aceasta, rugati-i sa dea aparatul mai incet, caci s-a dovedit ca se poate.)

In tot acest timp si pana la final, Stefi a fost langa mine. Nu am cuvinte sa explic cat de important a fost acest lucru, cum ma bazam de el ca pe singurul element “din viata reala”, cata vreme tot ce mi se intampla parea desprins dintr-un film fantastic cu accente care-ti dau fiori.
Stateam pe spate, nemiscata, incordata … Dupa jumatate de ora de la provocare, parca incepeam sa simt ceva, o amorteala in spate, fierbinteala in abdomen.. Incepusem sa am contractii. Din cand in cand mi se facea controlul dilatatiei, si ultima data asistenta spune: “4!” Eu, foarte fericita, continuam sa refuz ofertele de anestezie epidurala cu care ma imbia toata lumea. “Nu, lasati, deocamdata rezist”. Durerile erau deja destul de puternice; cand veneau contractiile ma uitam in ochii lui Stef care nu mai stia pe ce parte putea sa ma imbratiseze, si aplicam respiratiile invatate: Huuu-haaaaa….Hi-hi-hi-hi….Huuuu-haaaa. Ma gandeam ca dacă la dilatatie 4 doare numai atât, inseamnă ca e ok, voi rezista fara anestezie si eram foarte fericită.
Era 4 dupamasa, doctorul stiind ca va mai dura, plecase in oras.. Trece o oră, se intoarce omul, si ma vede pe coridor, râzând. Nu mai suportasem sa stau ca o legumă in pat, si plecasem la plimbare cu Stefi si cuierul de perfuzie dupa mine.
“O, tu incă râzi?” Doctorul era tare mirat de veselia mea. El era de parere ca la timpul scurs de la provocare ar fi trebuit sa fiu deja rapusa de durere, si ca procesul nasterii nu evolueaza destul de repede. Organismul meu parea a se impotrivi. Au urmat o serie de controlari si incercari de accelerare a “coborarii bebelusului”, apa era pregatita, dar medicul era din ce in ce mai nemultumit ..
CEZARIANA. Cand am auzit cuvantul acesta mi s-au taiat picioarele. M-a cuprins disperarea, plansul, frica.. Cum adica cezariana, nu se poate, eu sunt total pentru nasterea naturala, eu militez pentru nasterea “fara droguri, fara interventii…” Travaliul abia a inceput, el poate sa dureze 10 ore… insa doctorul vedea altfel lucrurile.
Negocieri, discutii, tragere de timp “incă măcar câteva minute, câteva secunde…” Mi se părea ca medicul se grabeste, ca nu are rabdare cu contractile mele, ca vrea sa plece acasa mai repede, abia trecusera două ore de travaliu, era abia inceputul! Nu am fost convinsă că era corect, că deja era necesara ultima solutie.. Gata, facem cezariana.

In cateva minute eram pe masa de operatie, cu spatele gol si anestezista caznindu-se sa-mi infiga un ac lung, un tub in coloana vertebrala.
Daca as fi optat pentru cezariana, as fi fost cu siguranta altfel, mai relaxata si in orice caz impacata cu soarta. Eu insa dispretuiam cezariana, o detestam, ii cunosteam efectele negative si ma gandeam la ele, eram crispată, incordată, iar pe dinauntru ma impotriveam si ma infricoşam de ce mi se intampla.
Mi s-a parut o vesnicie pana mi-a montat cateterul in spate, simteam cum se impinge, cum apasa in el, tragea.. eram lesinata de groaza. Anestezista imi explica frumos ca o sa-mi bage acul in coloana, sa stau nemiscata, nu cumva sa nimeresca gresit; eu insa, cu groaza mea de intepaturi am tresarit ca arsa la prima ei incercare, ea s-a speriat de miscarea mea.. Mi-a mai explicat odata, eu nu puteam sa imi controlez reactia, ma inchipuiam cu şira spinarii distrusa.. a fost un cosmar.
Apoi m-au intins pe spate (eu ma inchipuiam apasandu-ma in acul pe care il aveam in coloana), au tras cearceaful alb, si a inceput operatiunea. Roiau vreo doi medici, cateva asistente, echipa de neonatologie, iar Stefi si Mame asistau de dupa usa de sticla . . . Dupa aceea am aflat ca Stefi in unele momente nu putea sa se uite si isi inabusea plansul. Totusi, la un moment dat era in sala, langa mine, ma mangaia pe frunte si ma pupa.

Am avut un mare noroc: anestezista, o femeie miloasa, a stat la capataiul meu de la inceput pana la sfarsit, explicandu-mi ce se intampla, mangaindu-ma pe frunte, asigurandu-ma ca totul e foarte bine si ca in curand va fi minunat . . .
Ori sunt eu mai sensibila, ori e clar ca in astfel de momente apropierea cuiva omenos si blajin este esentiala. In disperarea mea de pacient care a citit prea multe despre esecurile medicinei, pe femeia aia am simtit-o atunci ca pe un inger. “Totul e bine, o sa vezi, nu-ti fa nici o grija..” Si cata blandete, cata intelegere si caldura . . am avut parte de ceva ce nici o suma de bani nu-ti poate aduce in nici o clinica, oricat de privata si high-class ar fi. Doamna Maria, de la clinca Eva din Brasov.
Nu eram ametita, auzeam conversatiile, iar de la brau in jos eram in amorteala profunda. Oarecum mi s-a parut in vreo doua momente ca ma intepa ceva in stanga, si echipa ma intreba “Ce intepatura? Ti se pare, tu nu simti nimic”, chestie care mi-a trezit si mai multa neincredere. Totusi, spre fericirea mea, senzatia a fost trecatoare si n-am avut parte de nimic dureros.

Apoi am auzit SCANCETUL . . .
Nu mai .. iţi dispar cuvintele, ochii ti se ineaca, uiti limba română, pui intrebari stupide, ca mine: “E bebiţa?”
Era un scancet slabut, mai incet decat ma asteptam, nu asa strident ca in filme.. era bebita mea. A durat o vesnicie pana sa mi-o aduca, as fi vrut sa mi-o puna imediat pe piept, asa goala cum era, dar ei i-au facut inainte toate cele, au curatat-o si au infasat-o.


Ooof, cand am vazut-o si am simtit-o langa mine . . .
Nu poti descrie, pentru ca in clipa aia tot universul dispare, stă in loc şi rămâi doar tu cu mogaldeaţa aia mica si mov, cu ochisori mici si degete ca de vrabiuţă. As fi vrut sa mi-o puna pe piept, la piept, direct pe pielea goala, sa ramana cu mine. Din pacate era infasata, i-am simtit doar obrazul si degetele, cateva clipe..

After-story
M-a cuprins o mare usurare, ca totul s-a sfarsit, dar am simtit ca din cauza stresului medical, nu am putut avea acel moment extraordinar de linistire, acea ora de dupa nastere mama-prunc, in care abia nascută, ea cauta deja si gaseste sanul. Doua minute si au luat-o . . La mine mai urmau procedurile de incheiere inca vre-o jumatate de ora.
M-au dus apoi in salon (altul decat cel de travaliu). Aici am stat in seara si noaptea de dupa nastere, timp in care eram in continuare sub anestezic, conectata la aparatul care-mi picura dozele de epidurala in cateter. Dureri. Neasteptat de mari si de usturatoare durerile in abdomen. Ma zvarcoleam de senzatia de arsura. Bebita era lângă mine, in pătuţul ei, si din cand in cand Stefi mi-o punea pe piept. Simteam ca tin langa mine cel mai pretios lucru de pe pamant.
Seara la 11 Stefi si Mame au trebuit sa plece si mi-a fost frica, nu stiu de ce anume, insa n-am inchis un ochi pana dimineata de frica si de durere. Apoi spre dimineata m-am mai linistit, iar la 8 infirmiera m-a ridicat din pat, m-a ajutat sa fac dus, si m-a instalat in salonul luminos in care aveam sa petrec restul de trei zile in clinica; eu si bebita mea nou-nouţă.

Stupizici

Ce stupizica e chestia asta cu "mancatul" bebelusilor.
Mai nasol e ca mi se intampla si mie :))

"Ce dulce e, o mananc!!"

Primul preinfarct

Azi am gasit-o necajita, cu picioarele impletite intre barele patutului
Sunt doar primele semnale, de acum trebuie sa fiu 24 din 24 cu ochii pe ea
Incepe o perioada de care mi-e teama, cand nu simte pericolul, dar are o pofta neoprita de a cuprinde totul.
Mi-e fricaaa!!!!

Deci, daca intreaba careva, stiu sa-i raspund: frica incepe la trei luni.

Ctitorie

Marin Sorescu

Aşa cum stai,
Dreaptă,
Cu braţele moi
Pe pântecul plin,
Pari o veche soţie de voievod
Ţinându-şi ctitoria.

Şi parcă aud un glas
Venind de dincolo
De dispariţia materiei:

"Noi, Ion şi Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfânt
Copil
Întru veşnica pomenire
A acestui soare
Şi a acestui pământ".


În dar Siminei