Maamiia

Dupa ce un an de zile Ana mea mica
a pomenit de tati, de Buni, de Oaoa si de Iii,
fara macar s-o aduca in discutie pe biata ei mamă
si perpelindu-i inima acesteia din urma,
acuma sa te tii.

Cat e ziulica de lunga rasuna casa "Maamii-mamiii!.."
Mami-mami, dar apoi, gandindu-se ea asa
de unde vine diminutivul asta,
a simtit nevoia sa-mi spuna o vreme, good old stylish,
de-a dreptul Mama.
Ca apoi sa varieze (ce imaginatie are la un an si doua-trei luni!) si da-i cu Miamia, Mumi, Mimia, dece nu Mumia, Miami si Mamila.
Imi plac toate, ador cand o aud cu o noua imbarligatura nemaiauzita pe planeta.

Dar cata duiosie,
cata complicitate intima, numai intre noi doua - noi doua
cand ii nimeresc gusturile elitiste cu ceva delicios.
Savureaza cateva inghitituri, chiar mananca bine daca e favorabila conjunctura astrala, si apoi se gandeste
sa acorde mamei deja emotionate pana la lacrimi,
un gand de bine-primire.
Se opreste, se uita cu duiosie adanc in ochii mei,
ma mangaie de doua ori cu manuta ei minuscula, (inmuiata in mancare)
si-mi zice cu glas duulce de pui binevoitor: "Maamia . ."

In momentele acelea, eu . .
Ati vazut putti lui Mantegna, plutind fericiti in deschizatura cerului pictata pe tavan? Mai bine imaginati-va o tura de skydiving, pe un cer stralucitor, strigand de fericire . .
Asa ma face sa ma simt